StiripesurseDiasporaGuvernul Theresey May se clatină puternic. Un alt ministru important demisionează

Guvernul Theresey May se clatină puternic. Un alt ministru important demisionează

Publicat:

Un al treilea oficial a demisionat joi din guvernul premierului britanic Theresa May după aprobarea acordului cu UE privind Brexit, informează dpa, AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Esther McVey, ministrul muncii şi pensiilor, şi-a anunţat demisia într-o scrisoare adresată şefei guvernului în care afirmă că acest acord “nu onorează rezultatul referendumului” (din 2016 la care o majoritate a britanicilor s-au pronunţat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană).

Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

Mai devreme joi, ministrul britanic pentru Brexit Dominic Raab şi-a dat demisia, afirmând că planul Theresei May cu privire la Brexit ameninţă integritatea Marii Britanii.

Secretarul de stat britanic pentru Irlanda de Nord, Shailesh Vara, care la referendumul din iunie 2016 a susţinut rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, a fost primul membru al guvernului britanic care a demisionat după ce premierul May a obţinut, miercuri, sprijinul executivului de la Londra pentru acordul de retragere ce prevede termenii ieşirii ţării din UE.


Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.