StiripesurseDiasporaGuy Verhofstadt anunţă o nouă mişcare politică alături de preşedintele Franţei

Guy Verhofstadt anunţă o nouă mişcare politică alături de preşedintele Franţei

Publicat:

Fostul premier belgian Guy Verhofstadt a anunţat duminică formarea unei noi mişcări politice, alături de partidul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu pentru cotidianul Ouest-France, Verhofstadt, liderul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European a declarat că are în comun cu Macron analiza şi propunerile politice, iar iniţiativa comună cu La République En Marche, partidul prezidenţial francez, va fi lansată în octombrie, eventual în cadrul unui nou grup parlamentar european.

Vezi şi: ATAC cu cuţitul în inima Parisului. Şapte oameni sunt răniţi! – VIDEO

“În 2019 va avea loc o luptă între populiştii naţionalişti pe de o parte şi o alternativă pro-europeană” pe de altă parte, a apreciat europarlamentarul. El s-a pronunţat, ca şi preşedintele francez, împotriva principiului “Spiztenkandidat”, potrivit căruia liderul partidului cu cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare devine preşedintele Comisiei Europene. “Acesta rămâne un sistem în care doamna Merkel (n. red. – Angela Merkel, cancelarul Germaniei) hotărăşte cine este viitorul preşedinte al Comisiei. Ceea ce mă preocupă cel mai mult este că adevăratul candidat al Partidului Popular European este domnul Orban (n. red. – Viktor Orban, premierul Ungariei)”.

Verhofstadt susţine, potrivit AFP, ideea unor partide paneuropene şi o democraţie transnaţională. 


Citeşte şi: Rănile lui Dodon ar fi mult mai grave decât s-a anunţat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.