StiripesurseCultură și MediaHadârcă: Cooperarea moldo-română în domeniul culturii trebuie să fie o prioritate

Hadârcă: Cooperarea moldo-română în domeniul culturii trebuie să fie o prioritate

Publicat:

Cooperarea moldo-română în domeniul culturii trebuie să fie o prioritate pentru toate guvernele. Cel puțin de această părere este actorul și regizorul din Moldova, Petru Hadârcă.  Potrivit regizorului, integrarea culturală a celor două maluri românești ar trebui să prevaleze.

„Eu am tras un semnal de alarmă către toți guvernanții, să lăsăm această abordare că ne integrăm mai întâi economic și apoi cultural. Rugămintea mea este să se investească mai mult în cultură, educație și medicină.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Și dacă vor fi investiții la nivelul de întreținere a unui profesor, învățător, medic, artist, atunci, credeți-mă că vom avea mulți bani în a construi și în infrastructură”, a declarat Petru Hadârcă, potrivit ipn.md. 

De asemenea, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a spus că odată ce statul va investi în cultură și nivelul societății va crește.


„Atunci când se face bugetul pentru anul viitor, să nu se țină cultura deoparte. Investiți în teatre, în cinematografie, în educație și credeți-mă că noi economic vom crește mult mai mult. Vom avea o societate mult mai educată”, a menționat Petru Hadârcă.

Potrivit actorului, remunerarea oamenilor de artă este una modestă, dar există deschidere de a soluționa aceste probleme.

„Unele așteptări deja au dat rezultate frumoase și cred că și în viitor, dacă nu vom fi repetenți la istorie, vom fi aproape de lumea civilizată.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

Faptul că am avut politicieni profitori și de aici, și de la București, că noi nici până astăzi nu am rezolvat problema Pactului Ribbentrop-Molotov și că nu suntem alături de țările baltice care deja să sunt și în NATO. Să nu călcăm pe greblă”, a spus actorul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nvidia face pasul către PC-uri cu noul cip care va debuta pe laptopurile de la Microsoft, Dell și HP

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dominând piața cipurilor de inteligență artificială din centrele de date. Acum, compania își extinde priceperea...

Portugalia mobilizează peste 300 de agenți de poliție în aeroporturi, pentru a face față aglomerației

Portugalia va mobiliza încă 340 de agenți ai Poliției de Securitate Publică (PSP) în aeroporturile naționale la începutul lunii iulie pentru a contribui la...

Iranul pune condiții pentru pace: cere deblocarea a 24 de miliarde de dolari și avertizează că războiul s-ar putea extinde dincolo de Golful Persic

Un posibil acord între Statele Unite și Iran este blocat de disputa privind activele iraniene înghețate în străinătate, în valoare de 24 de miliarde...

Ce catastrofă s-ar fi putut produce în Portul Constanța dacă drona ar fi explodat lângă cele 900 de tone de azotat de amoniu

Incidentul cu drona maritimă explodată vineri în Portul Constanța ridică noi întrebări despre vulnerabilitatea infrastructurilor critice de la Marea Neagră. La mică distanță de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.