StiripesurseȘtirile zileiHaiti cere SUA şi ONU trimiterea de trupe pentru a ajuta...

Haiti cere SUA şi ONU trimiterea de trupe pentru a ajuta la securizarea unor locuri strategice

Publicat:

Guvernul haitian a cerut Statelor Unite şi ONU să trimită trupe în Haiti pentru a ajuta la securizarea unor locuri strategice, solicitare ce survine după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise, a declarat vineri un ministru haitian, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

”După asasinarea preşedintelui, ne-am gândit că mercenarii ar putea distruge unele infrastructuri pentru a crea haos în ţară. În cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul de stat al SUA şi cu responsabili ai ONU am făcut această solicitare”, a declarat pentru AFP Mathias Pierre, ministrul responsabil cu probleme electorale.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost grav rănită şi prima doamnă, Martine Moise.

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.