StiripesurseDiasporaHeiko Maas le cere germanilor să stea la distanță de 'extremiști'...

Heiko Maas le cere germanilor să stea la distanță de ‘extremiști’ în timpul protestelor

Publicat:

Ministrul german de externe Heiko Maas a avertizat publicul german să păstreze distanţa faţă de “extremişti” la protestele împotriva restricţiilor legate de coronavirus, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

Forţele de securitate ale ţării au avertizat că extremiştii de dreapta încearcă să utilizeze demonstraţiile în curs împotriva restricţiilor legate de coronavirus în avantajul lor.

Citește și: CUTREMUR puternic în centrul Mării Mediterane

“Dacă extremiştii radicali şi antisemiţii folosesc protestele pentru a incita şi diviza, atunci fiecare persoană trebuie să păstreze o distanţă de mai mult de 1,5 metri”, a declarat Maas ziarului Welt în comentarii publicate online joi.

“Nimeni nu trebuie exploatat de radicalii de dreapta”, a insistat Maas.


“Cei care se plâng de teorii ale conspiraţiei în lume fără măşti, fără a păstra distanţa minimă şi fără nicio consideraţie pentru alţii, amestecă curajul cu furia oarbă şi libertatea cu purul egoism”, potrivit lui Maas.

Cetăţenii democraţi ar trebui să aibă discuţii respectuoase şi să protesteze în mod rezonabil, a spus el.

Proteste publice sunt planificate în oraşe din întreaga Germanie în weekend.

Unii protestatari fac comparaţie între purtarea obligatorie a măştilor pentru a opri răspândirea virusului cu ordinele date evreilor de a purta Steaua lui David în Germania nazistă, a declarat comisarul guvernului german pentru antisemitism Felix Klein ziarului Rheinische Post.

“Acest lucru este absolut inacceptabil şi ar trebui în consecinţă urmărit penal”, a spus Klein în comentariile publicate joi.

“De asemenea, observ cu îngrijorare creşterea diseminării online a teoriilor antisemite ale conspiraţiei”, a adăugat el.

Actuala criză de sănătate creează un climat general de nesiguranţă, în care oamenii sunt din ce în ce mai susceptibili să tragă concluzii iraţionale, a notat el.

“Toţi trebuie să contribuim la decodificarea miturilor conspiraţiei şi să le respingem în mod public, de exemplu pe social media”, a adăugat el.

Citește și: Americanii trimit în Taiwan torpile grele MK-48

În ultimele săptămâni, mii de oameni au protestat în oraşe din Germania împotriva restricţiilor asupra vieţii private şi publice impuse pentru a stopa răspândirea virusului.

Protestatarii ignoră adesea regulile de distanţare socială şi refuză să poarte măşti.

La începutul lunii mai, centrul german de cercetare antisemitism RIAS a raportat că a observat un număr tot mai mare de semne de protest pe care se putea citi “restricţiile de izolare sunt un holocaust social” şi persoane purtând stele aurii similare cu cele purtate de evrei în Germania nazistă, dar pe care scria “nevaccinaţi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.