StiripesurseȘtirile zileiHilary Clinton şi Michelle Obama condamnă un editorial controversat care o...

Hilary Clinton şi Michelle Obama condamnă un editorial controversat care o vizează pe soţia lui Joe Biden

Publicat:

Soţia preşedintelui american ales, Joe Biden, nu trebuie să renunţe la titlul ei de doctor, consideră două dintre fostele prime doamne ale Statelor Unite, Hillary Clinton şi Michelle Obama, care au denunţat un controversat editorial apărut recent în cotidianul The Wall Street Journal, informează AFP, potrivit agerpres.

În acel text, criticat şi considerat “sexist” de alte personalităţi democrate şi publicat sâmbătă în prestigiosul cotidian financiar, eseistul Joseph Epstein afirmă că nu există niciun motiv pentru ca numele persoanelor să fie precedate de titlul de doctor (prescurtat “Dr.”), cu excepţia situaţiilor în care acele persoane sunt medici.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Jill Biden este titulara unui doctorat în ştiinţe ale educaţiei.

“În domeniul ştiinţelor sociale, să ceri să ţi se spună doctor este considerat un gest meschin”, a afirmat Joseph Epstein, care consideră că titlul de doctor deţinut de Jill Biden “sună fals” şi “puţin comic”.


Opinia lui a declanşat imediat un val masiv de critici.

“Numele ei este Dr. Jill Biden, obişnuiţi-vă cu asta!”, a insistat pe Twitter doamna Clinton, fost Secretar de Stat şi candidat la preşedinţia Statelor Unite.

Michelle Obama consideră că textul scris de Joseph Epstein reprezintă o ilustrare a tratamentului defavorabil aplicat femeilor care reuşesc să aibă succes pe plan profesional.

“Mult prea des, succesul nostru generează scepticism sau chiar derâdere”, a scris pe Instagram Michelle Obama, o fostă primă doamnă ale cărei opinii online sunt extrem de urmărite în Statele Unite.

Editorialul a generat reacţii atât de scandalizate, încât coordonatorul rubricilor din secţiunea “Opinie” a cotidianului The Wall Street Journal, Paul Gigot, a fost nevoit să apere alegerea sa editorială, afirmând că întrebarea lui Joseph Epstein merita să fie adresată şi că întregul cotidian rezervă termenul “Dr.” doar medicilor.

Paul Gigot a denunţat astfel “o campanie politică” dusă de către “echipa Biden”.

Pe când avea 50 de ani, Jill Biden şi-o obţinut doctoratul la Universitatea Delaware în 2007, într-o perioadă în care, potrivit lui Joseph Epstein, prestigiul doctoratelor era “slăbit de erodarea seriozităţii şi de relaxarea criteriilor din învăţământul universitar”.

“Împreună, vom construi o lume în care rezultatele fiicelor noastre vor fi mai degrabă salutate decât denigrate”, a scris pe Twitter viitoarea primă doamnă a Statelor Unite, duminică.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

“Dr. Biden şi-a obţinut diplomele graţie unei munci asidue şi determinării ei absolute (…) Acest articol nu ar fi fost niciodată scris dacă era vorba despre un bărbat”, a afirmat la rândul său “The Second Gentlemen”, Doug Emhoff, soţul viitorului vicepreşedinte american, Kamala Harris.

Numeroşi internauţi au criticat inclusiv faptul că Joseph Epstein s-a adresat lui Jill Biden folosind o formulare considerată paternalistă: “Madame Prima Doamnă, doamna Biden, micuţa mea”.

Reprezentanţii Universităţii Northwestern, unde a predat Joseph Epstein, sunt de părere că acel editorial este pur şi simplu “misogin”: “Desemnarea ca doctor a oricărei persoane care a obţinut un doctorat (…) este binemeritată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.