StiripesurseȘtirile zileiHillary Clinton şi-a citit controversatele e-mail-uri la expoziţia din Veneţia

Hillary Clinton şi-a citit controversatele e-mail-uri la expoziţia din Veneţia

Publicat:

E-mail-urile lui Hillary Clinton, care au fost mult timp subiect de discuţie politică, au fost transformate în artă, iar fostul secretar de stat a fost să le vadă la Veneţia, scrie CNN, potrivit news.ro .

Candidatul democrat la agerile prezidenţiale din 2016 a fost prezentă marţi la expoziţia „HILLARY: The Hillary Clinton Emails”. A răsfoit mesajele imprimate şi a petrecut un timp într-o replică a Biroului Oval.

Citește și : Israelul este sigur că americanii îşi vor păstra politica de sancţiuni împotriva Iranului

„Hillary Clinton a petrecut o oră citindu-şi e-mail-urile la expoziţia mea cu cele 62.000 de pagini de la Veneţia”, a scris poetul şi artistul american Kenneth Goldsmith miercuri, pe Twitter.

Curatorii, care lucrează sub numele Francesco Urbano Ragazzi, au declarat pentru CNN că Hillary Clinton a venit la expoziţie pentru un tur privat.


În timpul turului, ea a avut ocazia de a răsfoi cele 30.000 de e-mail-uri care au fost trimise şi primite pe contul ei privat în timp ce făcea parte din Guvern, între anii 2009 şi 2013.

Preşedintele Donald Trump s-a folosit în campania din 2016 de acest scandal. Ancheta FBI a demonstrat că, dintre cele 30.000 de e-mail-uri trimise de ea către Departamentul de Stat de pe propriul cont în 2014, 110 au conţinut informaţii clasificate la acel moment.

Agenţia nu a recomandat sancţionarea lui Clinton, deşi directorul de atunci al FBI, James Comey, le-a făcut reproşuri ei şi consilierilor ei pentru că au fost „extrem de neglijenţi”.

Într-un interviu acordat TGR Veneto, Clinton a spus: „A fost şi încă este unul dintre cele mai stranii şi absurde evenimente din istoria politică a Americii. Iar toată lumea poate intra să le vadă – nu e nimic acolo. Este un mod artistic de a explica acelaşi lucru pe care l-am explicat în cartea pe care am scris-o, «What Happened». Iar asta este faptul că nu a fost nimic greşit, nu era nimic care ar fi fost atât de controversat”.

Citește și : Doi minori acuzaţi pentru provocarea incendiilor de vegetaţie din Australia

Clinton a ţinut să avertizeze şi ţările europene să fie vigilente, în alegerile pe care le organizează, cu privire la atacurile ruseşti. „Europenii ar trebui să fie foarte conştienţi de ruşii care sunt implicaţi şi încearcă să influenţeze alegerile în toate democraţiile, iar ei au dus un atac sistematic şi cuprinzător în alegerile noastre. A fost un factor important care nu a mai fost parte în sistemul nostru până acum”.

Expoziţia de la Veneţia a fost inaugurată în mai, la Despar Teatro Italia, şi va fi deschisă până în noiembrie.

Goldsmith, care se afla în New York când Hillary Clinton a vizitat-o, a spus că ea a venit după ce un fost coleg de liceu de-ai ei a vizionat expoziţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.