StiripesurseDiasporaIbiza foloseşte agenţi sub acoperire pentru a se infiltra la petrecerile...

Ibiza foloseşte agenţi sub acoperire pentru a se infiltra la petrecerile ilegale unde nu se respectă regulile COVID

Publicat:

Autorităţile de pe insula spaniolă Ibiza folosesc agenţi sub acoperire străini pentru a se infiltra la petrecerile ilegale unde regulile privind COVID-19 şi alte măsuri ar putea fi încălcate, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

“Proiectul a început în urmă cu câteva zile şi este iniţial programat să se deruleze până la sfârşitul lunii august, însă ar putea fi prelungit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului insulei, Armando Tur.

Citește și : OMS se opune vaccinării obligatorii

Autorităţile, în colaborare cu poliţia locală, au angajat o companie de detectivi, care la rândul său a angajat numeroşi profesionişti independenţi.

Aceşti agenţi sub acoperire sunt în principal “străini cu vârste între 30 şi 40 de ani, cu putere de cumpărare medie spre mare, deoarece acestea sunt caracteristicile principale ale celor care participă la astfel de evenimente”, a explicat Tur.


Taxele de intrare la petrecerile ilegale sunt uneori de peste 100 de euro. În unele cazuri, la astfel de petreceri participă peste 500 de invitaţi.

Autorităţile consideră că acestea sunt motive întemeiate pentru a folosi astfel de metode neobişnuite, notează sursa citată.

Citește și : 22 de algerieni au fost arestaţi pentru declanşarea masivelor incendii de vegetaţie

Poliţia nu are personal suficient, iar petrecerile ilegale au aproape întotdeauna loc în apartamente sau case private. În Spania, poliţia nu are voie să pătrundă pe o proprietatea privată doar pentru că aici are lor o petrecere.

Recent, Ibiza şi celelalte insule Baleare au înregistrat cele mai mari rate de coronavirus din Spania. Rata de incidenţă calculată pe şapte zile la 100.000 de locuitori este în prezent de 226.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.