StiripesurseDiasporaIgor Dodon îl bagă-n şah pe Pavel Filip: Preşedintele suspendat ANULEAZĂ...

Igor Dodon îl bagă-n şah pe Pavel Filip: Preşedintele suspendat ANULEAZĂ toate deciziile luate de interimar

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a anunţat ca a semnat marţi un decret prin care a anulat deciziile anterioare ale lui Pavel Filip de a dizolva parlamentul şi de a organiza alegeri anticipate, informează Unimedia şi Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată în dimineaţa zilei de marţi, într-o nouă componenţă. Membrii CCS au cerut Procuraturii Generale şi Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) să prezinte în regim de urgenţă raportul Kroll 2 (de la consorţiul Kroll, care anchetează asupra aşa-zisului Furt al Miliardului din bănci ale R.Moldova. Furtul Miliardului este numele dat de presă unor mişcări financiare prin care în perioada 2012-2014 din Banca de Economii (BEM), Banca Socială şi Unibank din Republica Moldova a fost transferată o sumă de circa 13,3 miliarde de lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari americani – n.r.). După şedinţă, Igor Dodon a declarat presei că guvernul, parlamentul şi Comisia de investigare a fraudelor bancare vor solicita direct de la compania internaţională Kroll detalii despre investigaţiile făcute.

Citeşte şi: Autorităţile americane au identificat rămăşiţele unei alte victime ale atentatelor din 9-11

Membrii CSS au mai solicitat BNM şi Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să informeze zilnic Consiliul despre toate fluxurile de mijloace financiare care ies din Republica Moldova. Ei susţin că ar avea informaţii despre tentative de scoatere a unor sume importante din ţară.

La aceeaşi şedinţă, membrii CSS au calificat ultimele decizii ale Curţii Constituţionale drept arbitrare şi au acuzat că ele “atentează asupra securităţii naţionale’.


Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis la 9 iunie suspendarea temporară a preşedintelui Igor Dodon, întrucât a refuzat să dizolve parlamentul rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, în condiţiile în care legislativul nu a reuşit să formeze în termen de trei luni o coaliţie majoritară care să susţină un nou guvern, iar Pavel Filip, în calitate de premier cu mandatul expirat, a fost desemnat ‘preşedinte interimar’.

Citeşte şi: Au început operaţiunile de recuperare a vasului scufundat în Dunăre

Pavel Filip a anunţat duminică dizolvarea parlamentului şi semnarea decretului prin care a stabilit la 6 septembrie data alegerilor anticipate, după ce Partidul Socialist şi blocul ACUM – care au împreună 61 de mandate de deputat din totalul de 101- au creat o coaliţie şi au învestit un nou guvern, la conducerea căruia a fost numită şefa Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu. Noul guvern a fost invalidat de Curtea Constituţională, care, potrivit unor observatori şi presei de la Chişinău, este aservită controversatului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești

Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești. Sprijinul este oferit în cadrul celui de-al doilea apel de depunere a dosarelor...

Peste 60 de milioane de euro pentru școli moderne și spitale eficiente energetic

Republica Moldova va beneficia de finanțare în valoare de circa 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale. Contractele de finanțare...

Munteanu a discutat cu un grup de fermieri la Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi, la Guvern, o întrevedere cu un grup de producători agricoli, reprezentanți ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova...

VIDEO / AUDIO Ucraineanca implicată într-o fraudă telefonică – în arest pe 30 de zile

Instanța a dictat 30 zile de arest preventiv pentru din Ucraina, care urma să ia de la o juristă, păgubită deja cu 544.000 lei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.