StiripesursePoliticăIgor Grosu, la întrevederea cu omologul său irlandez: „Republica Moldova are...

Igor Grosu, la întrevederea cu omologul său irlandez: „Republica Moldova are de învățat multe de la parcursul european al Irlandei”

Publicat:

Igor Grosu: „Republica Moldova are de învățat multe de la parcursul european al Irlandei”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, despre parcursul european al țării noastre și sprijinul pe care îl poate oferi Irlanda. În cadrul discuțiilor, șeful legislativului și-a exprimat toată recunoștința pentru sprijinul primit de Republica Moldova în dezideratul de a face parte din marea familie europeană.

„Republica Moldova are de învățat multe de la parcursul european al Irlandei. Dintr-o țară cu probleme economice și demografice, grație sprijinului comunitar, dar și al unor reforme structurale și politici inspirate, a devenit una dintre țările cele mai de succes, ceea ce ne dorim și pentru noi”, a subliniat Igor Grosu.

Cei doi președinți de parlament au vorbit și despre comunitatea de moldoveni din Irlanda, precizând că muncesc onest, cu sârguință și au grijă să organizeze evenimente culturale, sociale, prin care să arate tradițiile strămoșești. În context, Igor Grosu a salutat decizia autorităților irlandeze de a deschide, în 2025, o Ambasadă în Republica Moldova. „Acest pas ne va permite ca, pe viitor, să avem mai multe noutăți în beneficiul cetățenilor noștri, cum ar fi noi curse aeriene sau recunoașterea permiselor de conducere. Împreună vom reuși să construim în Moldova un viitor în pace și bunăstare”, a mai spus Președintele Parlamentului.

Citește și: Subiectul publicității penetrante și al protejării intereselor producătorilor naționali de conținut media, pe agenda parlamentară

Tot astăzi, speakerul irlandez a avut întrevederi cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Irlanda din Parlamentul Republicii Moldova.


Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 31 mai – 2 iunie 2024. Este prima vizită în țara noastră a unui speaker irlandez în cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-irlandeze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.