Relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Republica India, precum și oportunitățile de extindere a cooperării economice și academice au fost discutate astăzi în cadrul unei întrevederi dintre președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul Republicii India în Republica Moldova, cu reședința la București, Manoj Kumar Mohapatra, transmite Moldpres.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, discuțiile s-au axat pe evoluția relațiilor moldo-indiene și pe identificarea unor noi domenii de colaborare. Oficialii au analizat posibilitățile de dezvoltare a schimburilor comerciale, atragerea investițiilor și lansarea unor proiecte comune, inclusiv în sectorul energetic.
Citeşte şi: Maia Sandu dă vina pe Rusia pentru dezastrul ecologic de pe Nistru – Stiripesurse.md
Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat cooperarea în domeniul educației. Interlocutorii au menționat prezența studenților indieni care își fac studiile în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, subliniind potențialul de consolidare a colaborării academice și culturale dintre cele două state.
„Republica Moldova își dorește să dezvolte relații tot mai dinamice cu Republica India, o țară cu o economie puternică și cu un rol tot mai important la nivel global. Vedem un potențial real de cooperare în domeniul comerțului, al investițiilor și în sectorul energetic, iar prezența studenților indieni în universitățile noastre contribuie la consolidarea legăturilor dintre societățile noastre”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica India au fost stabilite la 20 martie 1992.











