StiripesurseDiasporaIkea extinde până în august perioada în care va plăti salariile...

Ikea extinde până în august perioada în care va plăti salariile angajaţilor din Rusia

Publicat:

Ingka Group, care deţine 90% din magazinele de mobilă Ikea din întreaga lume, va extinde cu trei luni, până în august, perioada în care îi va plăti pe cei aproximativ 12.000 de angajaţi din Rusia şi ar putea continua să-i plătească şi după această dată, a afirmat Tolga Oncu, director pe segmentul de retail în cadrul grupului suedez, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La începutul lunii martie, cel mai mare retailer de mobilier din lume a anunţat că va închide temporar magazinele şi va întrerupe aprovizionarea în Rusia, citând perturbările din lanţurile de aprovizionare şi condiţiile comerciale dificile provocate de invadarea Ucrainei de către Moscova. La acel moment, compania anunţă că angajaţii vor fi plătiţi în ruble, cel puţin până în luna mai.

Citeşte şi: UK impune noi sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

“Am prelungit cu şase luni perioada în care îi vom plăti pe angajaţii din Rusia. Vom continua să monitorizăm, să analizăm şi să urmărim ce se întâmplă şi vom lua decizii privind viitorul afacerii”, a declarat pentru Reuters Tolga Oncu.

Foarte multe companii occidentale au ieşit de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei de către Moscova şi a impunerii de sancţiuni.


Firme ca McDonalds şi Renault au anunţat că vor continua deocamdată să-şi plătească angajaţii din Rusia.

Citeşte şi: 60 de morţi într-o şcoală bombardată din estul Ucrainei – Black News

De asemenea, Oncu a refuzat să precizeze dacă firma ia în considerare retragerea totală din Rusia. Până acum, Ingka a păstrat deschise cele 14 mall-uri din Rusia, sub brandul “MEGA”.

Ingka are 17 magazine în Rusia şi un centru de distribuţie. În cel mai recent an fiscal, Rusia a fost a zecea mare piaţă pentru Ingka, cu vânzări de retail de 1,6 miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.