StiripesurseSintezeÎn Israel se continuă negocierile asupra reformei justiţiei

În Israel se continuă negocierile asupra reformei justiţiei

Publicat:

Negocierile dintre partidele majorităţii şi opoziţie privind proiectul ultracontroversat de reformă a justiţiei în Israel continuă miercuri, după o primă întâlnire “într-un spirit pozitiv” cu o zi înainte, a indicat biroul preşedintelui israelian Isaac Herzog, comentează AFP, potrivit agerpres.

“După aproximativ o oră şi jumătate, s-a încheiat întâlnirea care s-a desfăşurat într-un spirit pozitiv”, a anunţat marţi seară biroul preşedintelui într-un comunicat. Miercuri, “preşedintele Isaac Herzog va continua seria de întâlniri”, a adăugat documentul.

Citeşte şi: Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier – Black News

Această primă “întâlnire de dialog” a avut loc la reşedinţa preşedintelui Herzog la Ierusalim între “echipele de lucru reprezentând coaliţia la putere”, precum şi formaţiunile de opoziţie Yesh Atid şi Partidul Unităţii Naţionale, potrivit comunicatului.

Yair Lapid şi Benny Gantz, lideri respectivi ai acestor două partide centriste, au anunţat luni că sunt pregătiţi să dialogheze cu majoritatea, sub egida preşedintelui Herzog.


Cu puţin înainte, premierul Benjamin Netanyahu anunţase “o pauză” în examinarea controversatului proiect de reformă a justiţiei care divizează ţara, pentru a oferi “şansa unui real dialog” în vederea adoptării un text mai consensual în cursul sesiunii parlamentare de vară care începe la 30 aprilie.

“Îi mulţumim preşedintelui pentru că şi-a deschis casa procesului de negocieri în beneficiul cetăţenilor Israelului. Ne-am alăturat acestuia în numele unui public numeros care a înţeles cât de fragilă şi vulnerabilă este democraţia noastră”, a declarat partidul Yesh Atid pe Twitter.

Preşedintele american Joe Biden, al cărui guvern salutase “pauza” anunţată de Netanyahu, a pledat din nou marţi seară pentru abandonarea proiectului. “Ei nu pot continua pe această cale şi cred că m-am făcut înţeles”, a spus preşedintele american în marja unei vizite în Carolina de Nord.

“Sper că vor renunţa”, a spus el mai târziu despre proiectul de lege, înapoiat la Washington. El a adăugat că, “pe termen scurt”, nu intenţionează să-l invite pe Netanyahu la Casa Albă.

“Pauza” anunţată de Netanyahu după începerea unei greve generale şi apariţia unor tensiuni în cadrul majorităţii a fost întâmpinată cu scepticism de contestatari, precum şi de mai mulţi comentatori politici.

Pentru Nahum Barnea, editorialist al cotidianul Yediot Aharonot, premierul “a ştiut să transforme cu cuvinte frumoase o înfrângere amară într-o remiză”. “Orice spune sau va spune, puţini oameni îl cred, eu cred că încrederea în el nu este mare, inclusiv” la dreapta, a scris el.

Iniţiat de unul dintre cele mai de dreapta guverne din istoria Israelului, proiectul de reformă a justiţiei a dat naştere uneia dintre cele mai mari mişcări de mobilizare populară din ţară.

Dacă au acceptat medierea preşedintelui Herzog, Lapid şi Gantz au avertizat, însă, guvernul împotriva oricărei “înşelătorii”.

Făcând aluzie la proiectul de lege privind componenţa comisiei însărcinate cu selecţionarea judecătorilor, unul dintre cele mai contestate aspecte ale reformei, cele două partide au avertizat într-un comunicat comun că vor părăsi “imediat” masa negocierilor dacă acest text “este pus în programul parlamentului”.

Pentru guvern, reforma vizează reechilibrarea puterilor diminuând prerogativele Curţii Supreme, pe care executivul o consideră politizată, în favoarea parlamentului.

Oponenţii săi cred, dimpotrivă, că reforma riscă să ducă la o derivă iliberală sau autoritară.

Anunţul suspendării examinării proiectului în parlament a fost precedat de negocieri îndelungate între Netanyahu şi partenerii săi de extremă dreapta, în special ministrul securităţii interne, Itamar Ben Gvir, care, potrivit presei, ameninţase că părăseşte guvernul în cazul unei pauze în reformă.

Partidul lui Ben Gvir a anunţat semnarea unei înţelegeri între cei doi, prin care i se acordă ministrului crearea unei “gărzi naţionale” civile sub autoritatea sa şi despre care încă nu au fost comunicate detalii.

“Este o victorie pentru protestatari, dar cel care l-a făcut cu adevărat pe Netanyahu să se plieze şi l-a călcat în picioare a fost Itamar Ben Gvir (…), a obţinut de la el o promisiune scandaloasă: crearea unei miliţii care să fie sub ordinele lui”, a denunţat Yossi Verter, corespondent politic al jurnalului Haaretz, pe prima pagină a cotidianului de stânga.

Citeşte şi: China, Japonia și războiul din Ucraina – Black News

Pentru Yohanan Plesner, preşedintele Institutului israelian pentru democraţie, un think tank, “acesta este o încetare a focului poate pentru a se regrupa, a se reorganiza şi apoi, potenţial, a da asaltul”.

Mai mulţi membri ai coaliţiei la putere au afirmat că reforma va fi votată la termen.

Unul dintre colectivele la originea manifestaţiilor împotriva reformei a anunţat continuarea mişcării de protest “atâta timp cât lovitura de stat judiciară nu este oprită complet”. Marţi seară, au avut loc manifestaţii la Tel Aviv şi în faţa reşedinţei preşedintelui Herzog la Ierusalim, mai scrie AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.