StiripesurseDiasporaÎn plină pandemie, Kyriakos Mitsotakis își remaniază propriul guvern

În plină pandemie, Kyriakos Mitsotakis își remaniază propriul guvern

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a operat o mini remaniere guvernamentală, aceasta survenind la puţin mai mult de un an după preluarea atribuţiilor de către actualul executiv elen, cu scopul îmbunătăţirii gestionării crizei din sănătate şi a fondurilor europene, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al acestuia, potrivit AFP și agerpres.

Stelios Petsas a calificat această remaniere, care vizează 12 persoane, o ‘ameliorare operaţională’ a guvernului.

Citește și: Majoritatea germanilor susțin plecarea trupelor americane

Printre obiectivele sale: ‘gestionarea creşterii fondurilor europene’ şi ‘consolidarea organizaţională’ a Ministerului Sănătăţii, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului, într-o alocuţiune televizată.

Premierul a numit noi viceminiştri la sănătate, securitate socială şi protecţia mediului şi a promovat doi responsabili la rang de miniştri adjuncţi.


În total, 12 persoane au intrat în guvern sau au fost promovate.

Mitsotakis a numit un ministru adjunct şi un secretar de stat însărcinat cu supervizarea fondurilor europene şi respectiv a turismului.

Grecia, până acum relativ neatinsă de pandemie, a înregistrat o recrudescenţă de noi cazuri de contaminare, cu o rată zilnică a noilor infecţii apropiată celei din aprilie, oficialii eleni acuzând afluenţa de persoane în cluburi şi la diverse reuniuni.

De la 1 iulie, peste 340 de noi cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate printre cei circa 1,3 milioane de călători care au intrat în Grecia, potrivit agenţiei de protecţie civilă. În total, peste 4.700 de cazuri şi 210 decese au fost înregistrate în Grecia de la debutul pandemiei şi până în prezent.

Remanierea guvernamentală vizează de asemenea ameliorarea gestionării ajutorului european pe care Grecia îl va obţine în cadrul planului UE de relansare post-COVID-19 în valoare totală de 750 de miliarde de euro, adoptat de liderii europeni luna trecută. Grecia ar urma să primească 32 de miliarde de euro din aceste fonduri, potrivit Băncii Greciei.

Citește și: Israelul a atacat din nou Siria

Dar banca prognozează o recesiune economică de 5,8%, mai ales din cauza impactului pandemiei asupra turismului, veniturile obţinute de acest sector fiind vitale pentru economia greacă, reprezentând aproape un sfert din PIB.

O remaniere guvernamentală era aşteptată încă din iunie în Grecia, când premierul conservator a evocat ‘corecţii’ în cadrul guvernului său în timpul unei vizite în Israel.

Cota de popularitate al partidului lui Mitsotakis nu depăşeşte 14% în sondajele de opinie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.