StiripesurseSocialÎn România, patru persoane și-au pierdut viața în urma ploilor abundente

În România, patru persoane și-au pierdut viața în urma ploilor abundente

Publicat:

În România, patru persoane și-au pierdut viața în urma ploilor abundente

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de la București intervin în continuare în localităţi din judeţele Vaslui şi Galaţi, unde peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 de persoane au fost afectate de inundaţii, anunță Agerpres.

În 28 de localităţi din 7 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui), s-a intervenit pentru salvarea a 320 de persoane.

Potrivit ministerului de Interne de la București, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar două persoane sunt date dispărute (în localităţile Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi).

În localitatea Pechea, Galaţi, 11 persoane au refuzat evacuarea din zona inundată şi se află în podurile locuinţelor, fiind monitorizate de forţele de intervenţie. Acestea au solicitat doar alimente şi apă. O echipă de pirotehnişti din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă a IGSU s-a deplasat către zona digului din localitatea Pechea, pentru evaluarea situaţiei în scopul realizării unei breşe.

Citește și: O profesoară universitară din România a obținut schimbarea de sex în instanță: din Florina a devenit Flo


„La nivel central, situaţia din teren este monitorizată şi coordonată prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, pentru o coordonare mai eficientă a intervenţiilor ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au deplasat în zonele afectate, unde au condus şedinţe operative”, a anunțat MAI al României.

Totodată, a fost alocat în judeţul Galaţi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI pentru efectuarea unor misiuni de recunoaştere, respectiv salvare/evacuare persoane, şi pregătit un alt aparat de zbor pentru intervenţii în zonă.

În sprijinul autorităţilor locale din judeţele Galaţi şi Vaslui au acţionat şi angajaţii Ministerului Apărării Naţionale din România, pentru salvarea de vieţi omeneşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.