StiripesurseȘtirile zileiÎn SUA a avut loc a douăsprezecea execuţie din anul acesta

În SUA a avut loc a douăsprezecea execuţie din anul acesta

Publicat:

În Texas a fost pusă în aplicare miercuri o sentinţă de condamnare la moarte împotriva unui violator şi ucigaş; a fost a douăsprezecea execuţie de anul acesta în Statele Unite, consemnează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Larry Swearingen, în vârstă de 48 de ani, a susţinut până la moarte că este nevinovat, iar ultimele sale cuvinte au fost “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”. Decesul său, după o injecţie letală, a fost constatat la ora locală 18:47 în penitenciarul de stat din Huntsville.

Citește și: Justin Trudeau: Canada ‘nu va ceda’ în fața Chinei

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat miercuri să suspende execuţia, care mai fusese deja amânată de cinci ori, după condamnarea din 2000.

Juraţii l-au considerat vinovat pe Swearingen de uciderea studentei Melissa Trotter, în vârstă de 19 ani. Presa locală preluată de AFP menţionează că criminalul avusese o relaţie cu victima, pe care a violat-o înainte de a o strangula.


Trotter a fost văzută ultima dată în viaţă în 8 decembrie 1998, împreună cu Swearingen.

Citește și: Trump spune că ‘niciun președinte’ american nu a ajutat Israelul la fel de mult ca el

Tânăra a fost găsită după 25 de zile, într-o pădure, cu o bucată de colant înnodată în jurul jurul gâtului. Sub unghiile ei s-a găsit ADN-ul unui alt bărbat, dar procurorii au dovedit vinovăţia lui Swearingen cu ajutorul probelor din camioneta şi locuinţa acestuia, cu martori şi cu înregistrări ale unor convorbiri pe telefonul mobil. Colantul cu care a fost strangulată studenta s-a dovedit a fi al soţiei lui Swearingen, iar restul din obiectul de îmbrăcăminte respectiv a fost găsit în locuinţa familiei.

Execuţia lui Swearingen a fost a patra din statul Texas, în 2019. Anul acesta au mai fost aplicate sentinţe de condamnare la moarte în alte patru state americane – Alabama, Florida, Georgia şi Tennessee, toate din sudul SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un fost reprezentant a lui Șor la Briceni a invocat o colaborare cu SIS

Cristian Pîntea, fostul președinte al oficiului teritorial Briceni al Partidului „Șor”, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru finanțarea ilegală...

Atenție! Va fi sistată circulația pe șoseaua Hâncești

În contextul desfășurării unui eveniment sportiv organizat de A.O. Clubul Sportiv „Jeep Travel”, vor fi instituite restricții temporare de circulație în Chișinău, avertizează Poliția. Citește...

VIDEO PAS îl propune pe Vasile Tofan la funcţia de premier

Fracțiunea PAS îl va înainta la consultările de mâine pe Vasile Tofan la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Igor...

Noi reguli privind protecția datelor cu caracter personal

Companiile și instituțiile care colectează date personale vor trebui să demonstreze, prin proceduri și documente interne, că respectă dreptul cetățenilor la viață privată. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.