StiripesurseDiasporaÎncă patru țări se opun Boeing: modelul 737 MAX a fost...

Încă patru țări se opun Boeing: modelul 737 MAX a fost interzis în spațiul lor aerian

Publicat:

Ministrul german al Transporturilor Andreas Scheuer a declarat marţi că spaţiul aerian al Germaniei a fost închis pentru aeronave Boeing 737 MAX, măsuri similare fiind anunţate în Europa de către autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda şi Austria, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Regatul Unit s-a alăturat marţi unui mare număr de state care au suspendat zborurile cu avioane Boeing 737 MAX, după ce un avion de acest tip aparţinând companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, cu 157 de persoane la bord.

Citește și : Rusia nu mai poate fi considerată un partener strategic al Uniunii Europene (comunicat PE)

Franţa a decis de asemenea să interzică accesul avioanelor Boeing 737 MAX în spaţiul său aerian, a anunţat marţi Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC).

“Având în vedere circumstanţele accidentului din Etiopia, autorităţile franceze au luat decizia, ca măsură de precauţie, de a interzice orice zbor comercial efectuat cu un Boeing 737 MAX către, de pe sau peste teritoriul francez”, a anunţat DGAC într-un comunicat.


Autoritatea Aviatică Irlandeză (IAA) a anunţat la rândul ei suspendarea temporară a zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în spaţiul aerian irlandez după accidentul mortal din Etiopia.

“Decizia IAA a fost luată ţinând seama de pierderea fără precedent a două avioane Boeing 737 MAX în ultimele luni”, se arată în comunicat. “Deoarece momentan nu avem suficiente informaţii de pe cutia neagră a avionului prăbuşit în Etiopia, am emis, ca măsură de precauţie, instrucţiuni pentru a opri orice zbor comercial cu Boeing 737 MAX de la orice operator care aterizează, decolează sau zboară în spaţiul aerian irlandez”, a precizat IAA.

Austria a decis şi ea suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, din motive de securitate până la o notificare ulterioară, a anunţat ministrul Transporturilor. “Siguranţa este principala prioritate în aviaţie”, a subliniat ministrul Norbert Hofer, adăugând că măsura vizează protejarea pasagerilor, a piloţilor şi a membrilor echipajului.

Citește și : Trump regretă că avioanele au devenit „prea complexe” pentru pilotare: „Nu doresc un Albert Einstein ca pilot”

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori.

După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări, printre care China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene, printre ele fiind Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.

În Europa, compania low-cost Norwegian Air şi TUI Airways s-au alăturat operatorilor care au decis să oprească la sol toate avioanele de acest tip.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.