StiripesurseȘtirile zileiÎncă un pompier a murit luptând cu flăcările în incendiul Carr...

Încă un pompier a murit luptând cu flăcările în incendiul Carr din California

Publicat:

Încă un pompier şi-a pierdut viaţa luptând cu focul în cel mai mare incendiu din istoria Californiei, care, amplificat de condiţiile meteorologice, a distrus zeci de locuinţe, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Pompierul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a murit luni în timp ce se lupta cu flăcările din Ranch Fire, unul dintre cel două focare din Mendocino Complex, care a distrus deja 141.200 de hectare, potrivit departamentului pompierilor californieni (Cal Fire).

Citește și : Un tânăr afgan solicitant de azil a înjunghiat patru persoane în sud-vestul Franței

Pompierul din statul Utah a fost transportat cu elicopterul la un spital, unde a murit, potrivit Los Angeles Times.

”Identificarea circumstanţelor accidentului este în lucru, iar anunţarea rudelor este în plină desfăşurare”, a precizat Cal Fire.


Pompierul este cea de-a şasea persoană care îşi pierde viaţa anul acesta în lupta cu focul din California, unul dintre cele mai devastatoare din ultimul deceniu, forţând zeci de mii de persoane să îşi părăsească locuinţele.

Incendiul Mendocino Complex, care a distrus 146 de locuinţe de la izbucnirea sa în 27 iulie, a fost înteţit de condiţiile persistente de căldură, uscăciune şi vânt. Incendiul este controlat în proporţie de 68%, potrivit Cal Fire.

Acest focar este unul dintre cele 110 incendii majore care se desfăşoară de-a lungul Statelor Unite şi care au distrus peste 23.000 de kilometri pătraţi de vegetaţie, o suprafaţă mai mare decât cea a statului New Jersey, potrivit National Interagency Fire Center.

Citește și : Închiderea bazei de la Incirlik, principala bază aeriană a NATO în Turcia, ar putea să coste scump Ankara (AFP)

Deşi temperaturile au scăzut în ultimele zile, se aşteaptă să se menţină la valori de peste 32 de grade Celsius până vineri. Temperaturile mai coborâte le-au oferit luni pompierilor prilejul de a avansa în lupta cu incendiile care au cuprins California.

Un alt incendiu de proporţii, Carr Fire, a distrus circa 83.769 de hectare şi a ucis opt persoane în regiunea Shasta County, la nord de Sacramento, în apropiere de graniţa cu Oregon. Incendiul era ţinut sub control în proporţie de 63% luni după-amiază, potrivit Cal Fire.

În California de Sud, incendiul denumit ”Holy Fire”, care, spun autorităţile, a fost declanşat la 6 august de un proprietar nemulţumit dintr-un canion din Orange County, era controlat în proporţie de 59% după ce a pârjolit peste 8.903 de hectare şi a distrus zeci de cabane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.