StiripesurseDiasporaIncendiile au cuprins în 2020 circa 340.000 de hectare de teren...

Incendiile au cuprins în 2020 circa 340.000 de hectare de teren în UE

Publicat:

Incendiile au cuprins în 2020 circa 340.000 de hectare de teren în Uniunea Europeană (UE), echivalentul a 30 % din suprafaţa Luxemburgului, dar care reprezintă mai puţin decât cele 400.000 de hectare arse în 2019, an în care au fost înregistrate cele mai grave incendii din istoria recentă, potrivit Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, relatează EFE, potrivit agerpres.

Studiul despre incendiile forestiere, publicat vineri, arată că printre ţările afectate în 2020 s-au aflat România – unde a fost afectată mai ales Rezervaţia Biosferei Delta Dunării – Portugalia, Spania – unde focul a ucis şase persoane – şi Italia.

Citește și : Austria înregistrează aproape 6.000 de infectări în ultimele 24 de ore

“Schimbarea climatică se face tot mai perceptibilă în fiecare an. Incendiile nu mai afectează doar ţările din sud, ci reprezintă o ameninţare şi pentru centrul şi nordul Europei”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Studiul relevă că “există o tendinţă clar observabilă în ce priveşte creşterea riscului de incendii, perioadele mai lungi de incendii sezoniere şi izbucnirea de ‘megaincendii’ intense şi de propagare rapidă, împotriva cărora mijloacele tradiţionale de luptă sunt de puţin ajutor”.


Aproape jumătate dintre ariile arse în 2020 făceau parte din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, notează studiul, care precizează că 9 din 10 incendii sunt provocate de om.

Citește și : Angela Merkel va efectua o vizită de adio în Franţa

Sezonul incendiilor din 2021 a fost şi mai grav, adaugă Comisia Europeană, potrivit căreia la momentul realizării studiului deja arseseră “aproximativ 500.000 de hectare, inclusiv 61 % din păduri care vor avea nevoie de ani ca să se recupereze”.

Anul acesta aproximativ 130.000 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări până la sfârşitul lunii iunie, când de abia începe sezonul incendiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.