StiripesurseȘtirile zileiIncendiile de vegetaţie au pârjolit 2,3 milioane de hectare în Rusia

Incendiile de vegetaţie au pârjolit 2,3 milioane de hectare în Rusia

Publicat:

Incendiile de vegetaţie din Rusia au afectat 2,3 milioane de hectare de pădure, potrivit Agenţiei Forestiere Federale, care a precizat că nu este totuşi vorba de o situaţie de criză, deoarece suprafaţa arsă este de două ori mai mică decât cea din anul 2018, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Avem mai multe incendii decât în 2018, dar în ce priveşte suprafaţa (afectată ) aceasta este de două ori mai mică decât anul trecut. Nu există o criză în ce priveşte incendiile în Rusia”, a declarat pentru TASS directorul în exerciţiu al agenţiei, Mihail Klinov.

Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

“Acelaşi lucru este valabil şi pentru districtul federal al Siberiei şi regiunea Krasnoyarsk”, a precizat el, subliniind că suprafaţa totală afectată de incendiile de pădure din Rusia este de 2,3 milioane de hectare.

În regiunea siberiană Irkutsk, incendiile afectează în prezent 579.000 de hectare, potrivit guvernului regional, care a precizat că 15 focare care se extindeau pe 8.254 de hectare au fost stinse în cursul zilei de luni, în timp ce alte 34 continuă să fie active şi vizează 48.049 de hectare.


Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

Alte 85 de incendii de pădure care acoperă 431.300 de hectare sunt înregistrate în zone dificile de pătruns, unde operaţiunile de stingere a flăcărilor nu sunt considerate “rezonabile”.

Trei focare care afectează 4.916 de hectare au fost stinse în regiune în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Mini-creiere’ crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul pentru Alzheimer

- Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele...

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.