StiripesurseDiasporaIncendiile din Evia se îndreaptă 'încet spre punctul de a fi...

Incendiile din Evia se îndreaptă ‘încet spre punctul de a fi stăpânite’

Publicat:

Sute de pompieri continuau miercuri să se lupte cu incendiile uriaşe de pădure din Grecia, dintre care unul face ravagii de nouă zile, care au lăsat sute de oameni fără acoperiş şi au provocat pagube imense, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Cu ajutorul unor întăriri străine, pompierii greci încă se luptau cu focul în Insula Evia şi Peninsula Peloponez (vest), în teren dificil.

Citește și: Ani grei de închisoare pentru un canadian acuzat de spionaj în China

“Cred că putem spune că frontul de incendii este încet spre punctul de a fi stăpânit”, a declarat la televiziunea publică ERT Yiannis Kontzias, primarul din Istiaia, un orăşel din Evia.

“Ieri, am văzut lumina soarelui pentru prima dată după multe zile”, a adăugat el, făcând referire la norii uriaşi de fum care acopereau insula.


Situaţia este mult mai precară în regiunea muntoasă Gortynia, bogată în păduri dense şi cu râpe adânci, din Peloponez.

Potrivit lui Christos Lambropoulos, guvernatorul adjunct al regiunii Arcadia situată în Peloponez, pompierii îşi concentrează eforturile ca focul să nu ajungă la Muntele Menale, înconjurat de o pădure groasă.

“Satele nu par a fi în pericol pentru moment (…), dar condiţiile se schimbă de la oră la oră”, a spus el la ERT.

Trei persoane au pierit în incendii, produse în timpul celei mai grave canicule după decenii în Grecia.

Mai multe ţări, inclusiv membri ai UE, au trimis ca întăriri 21 de aeronave, 250 de vehicule şi peste 1.200 de pompieri.

Citeşte şi: Biden NU REGRETĂ ordinul de retragere a trupelor din Afganistan

Voci s-au ridicat cerând demisia unor înalţi responsabili care în iunie încă asigurau că ţara era bine pregătită.

Citeşte şi:  Pfizer a obţinut rezultate pozitive pentru un tratament dezvoltat împotriva migrenelor

Mijloacele au fost “mai bune decât oricând înainte”, dar “ne-am confruntat cu o situaţie unică din punct de vedere operaţional, cu 586 de focuri în opt zile în timpul celor mai grave fenomene meteorologice după 40 de ani”, s-a justificat din nou marţi ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hristalias.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis s-a scuzat luni în faţa grecilor pentru “posibile erori” de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.