StiripesurseDiasporaIncendiu criminal la casa fostei preşedinte a Băncii Centrale a Ucrainei

Incendiu criminal la casa fostei preşedinte a Băncii Centrale a Ucrainei

Publicat:

Un incendiu provocat de o mână criminală a mistuit marţi casa fostei preşedinte a Băncii Centrale a Ucrainei, Valeria Gontareva, care a denunţat un act de teroare, în timp ce Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea, relatează AFP şi agenţii de presă ucrainene, potrivit agerpres.

Amplasată într-o localitate situată la aproximativ 20 km nord de Kiev, casa Valeriei Gontareva a ‘ars complet’ după ce o sticlă cu o substanţă inflamabilă a fost aruncată în direcţia imobilului peste gard marţi dimineaţă, a relatat ea agenţiei de presă Interfax-Ukraina de la Londra, unde locuieşte în prezent.

Citește și : Tineri din toată lumea fac cea mai mare grevă globală pentru protejarea mediului

‘Teroarea continuă’, a spus Gontareva, care a suferit o intervenţie chirurgicală după ce a fost lovită de o maşină în centrul Londrei în luna august. La începutul lunii septembrie, o maşină aparţinând nurorii sale, pe care o cheamă tot Valeria Gontareva, a fost incendiată la Kiev.

‘Recenta serie de aparente atacuri împotriva persoanei şi bunurilor’ Valeriei Gontareva ‘este inacceptabilă’, a declarat pe Twitter reprezentanţa Comisiei Europene în Ucraina, cerând autorităţilor ‘să-i aducă în faţa justiţiei’ pe cei vinovaţi ‘fără întârziere’.


Preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat şi el într-un comunicat o ‘crimă brutală’.

Apropiată de fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, Gontareva a fost numită la conducerea Băncii Centrale a Ucrainei în 2014, la puţin timp după începerea conflictului cu separatiştii proruşi în Donbas, ceea ce a declanşat o gravă criză economică în ţară.

Apreciată de Occident pentru reformarea şi asanarea sectorului bancar ucrainean, Valeria Gontareva şi-a părăsit postul în 2018. Ea a fost acuzată de detractori că nu a făcut suficient împotriva devalorizării monedei naţionale.

Aflată în conflict cu oligarhul Igor Kolomoiski, ea afirmă că a primit în trecut ameninţări din partea acestuia. Gontareva îl acuză pe oligarh de sifonarea a 5,5 miliarde de dolari de la prima bancă a ţării PrivatBank, ceea ce a dus la naţionalizarea acesteia într-un moment când banca era în prag de colaps în 2016.

Citește și : Columbia a fost afectată de peste 2.200 de incendii de pădure, cele mai multe în ultimii 20 douăzeci de ani

Igor Kolomoiski, revenit în Ucraina anul acesta după ce a stat mai mult timp în străinătate, este considerat un apropiat al preşedintelui Zelenski.

Oligarhul, care încearcă să invalideze naţionalizarea PrivatBank, a apreciat vineri că o ‘fereastră bună de oportunităţi’ există pentru un ‘acord amiabil’ după ce s-a întâlnit cu şeful statului şi cu premierul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.