StiripesurseDiasporaIncendiu puternic într-un fost depozit din Badalona (VIDEO): Doi oameni au...

Incendiu puternic într-un fost depozit din Badalona (VIDEO): Doi oameni au murit și 17 au fost răniți!

Publicat:

Cel puţin două persoane au murit şi alte 17 au fost rănite într-un incendiu care a avut loc miercuri seara într-un depozit industrial unde locuiau migranţi în Spania, au anunţat joi autorităţile locale, informează AFP, potrivit agerpres.

Incendiul a izbucnit în jurul orelor locale 21:00 (20:00 GMT) într-o zonă industrială dezafectată din oraşul catalan Badalona (nord-est), în suburbiile Barcelonei, unde locuiau între 100 şi 200 de migranţi în condiţii precare, potrivit autorităţilor municipale.

Citește și: David Sassoli va deschide simbolic viitoarea sesiune a PE la Strasbourg

Pompierii au anunţat pe contul lor de Twitter că au găsit două trupuri neînsufleţite în interiorul depozitului în pericol de prăbuşire.


“Am localizat 60 de persoane, însă mulţi au ieşit pe ferestrele din spate şi au fugit. Sunt probabil circa o sută care au ieşit”, a declarat miercuri seara primarul Badalonei, Xavier Garcia Albiol.

Imaginile difuzate de televiziunile locale sau pe reţelele sociale arată flăcări enorme ce ies din clădire şi mai multe persoane agăţate de ferestre, încercând să scape.

O responsabilă a autorităţii catalane pentru sănătate, Alba Verges, a anunţat că sunt 17 răniţi, dintre care doi în stare critică. Mai multe persoane au fost rănite după ce au sărit din clădire în încercarea de a se salva din incendiu.

Citește și: UE prelungește până duminică termenul pentru un acord cu UK

“Sunt profund întristat pentru pierderea de vieţi omeneşti şi le mulţumesc serviciilor de urgenţă pentru munca lor ce a permis salvarea a zeci de oameni din flăcări”, a scris şeful guvernului spaniol Pedro Sanchez pe contul său de Twitter, joi dimineaţa.

Douăzeci şi şase de echipe de pompieri se aflau încă la faţa locului joi dimineaţa pentru a ţine sub control incendiul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.