StiripesurseExterneÎncepe campania electorală pentru alegerile parlamentare din România

Începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din România

Publicat:

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România începe vineri, la ora 00:00, și se încheie pe 30 noiembrie, la ora 07:00.

Timp de 30 de zile, partidele, alianțele sau independenții intrați în cursa pentru un loc în noul Legislativ vor trebui să convingă electoratul să le acorde votul pe data de 1 decembrie, potrivit Agerpres.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Candidaturile pentru parlamentare depuse în circumscripțiile electorale din țară au rămas luni definitive.

Fiecare competitor electoral va alege modalitatea de a transmite mesajul către alegători – de la afișe, sloganuri sau campania în online, la întâlnirea cu cetățenii.

La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, primarii le asigură competitorilor electorali panouri distincte de cele amplasate pentru afișajul electoral la alegerile pentru președintele României din acest an.


Pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianță politică sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și candidații independenți pot aplica cel mult două afișe electorale.

Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat, precizează Biroul Electoral Central.

Integritatea panourilor, afișelor electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate este asigurată de primar, cu sprijinul poliției locale sau, în localitățile unde poliția locală nu este constituită, cu sprijinul efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, este interzisă utilizarea în scop electoral a vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum și cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă și oricare alte materiale electorale care nu sunt prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei. Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei se înțelege: afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024; difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

Totodată, după încheierea campaniei, menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active plătite pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei.

“După încheierea campaniei electorale la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv și neechivoc la alegerile pentru președintele României din acest an nu constituie continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale la alegerile parlamentare”, subliniază BEC.

În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii și recompense de orice gen pentru participarea la vot.

În Camera Deputaților sunt în prezent 330 de parlamentari, iar la Senat – 136.

În această perioadă se desfășoară și campania prezidențială, începută în urmă cu o săptămână. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.