StiripesurseExterneÎncetarea focului decisă de Putin pentru 3 zile intră în vigoare...

Încetarea focului decisă de Putin pentru 3 zile intră în vigoare la miezul nopţii, deşi Zelenski a respins-o

Publicat:

Încetarea focului pentru trei zile în Ucraina anunţată unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin va intra în vigoare la miezul nopţii, chiar dacă a fost respinsă de Kiev, a anunţat miercuri Kremlinul, transmite agenţia EFE.

“Da, iniţiativa părţii ruse, a preşedintelui Putin, rămâne în vigoare”, a răspuns unei întrebări la conferinţa sa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Totuşi, trupele ruse vor riposta dacă sunt atacate de cele ucrainene, dat fiind că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins armistiţiul, a adăugat oficialul rus, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Încetinirea unilaterală a focului va fi în vigoare timp de 72 de ore şi a fost decisă de preşedintele Putin pentru ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roşii împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, ceremonii la care vor participa la Moscova lideri din aproximativ 30 de ţări, printre care şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a condamnat atacurile cu drone efectuate în ultimele zile de armata ucraineană asupra mai multor regiuni ruseşti, inclusiv Moscova. “Regimul de la Kiev continuă să-şi demonstreze esenţa, înclinaţia sa spre acţiuni teroriste”, a spus Peskov.


Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Pe lângă respingerea armistiţiului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu garantează siguranţa oficialilor străini care se vor afla la Moscova pe 9 mai.

Cât despre SUA, deşi Casa Albă a declarat iniţial că nu sprijină un armistiţiu temporar, ci o încetare durabilă a ostilităţilor, preşedintele american Donald Trump a susţinut săptămâna aceasta iniţiativa lui Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.