StiripesurseDiasporaIncidentele antisemite s-au înmulţit la Londra de patru ori în perioada...

Incidentele antisemite s-au înmulţit la Londra de patru ori în perioada conflictului din Fâşia Gaza în luna mai

Publicat:

În perioada conflictului de 11 zile dintre Israel şi gruparea palestiniană radicală Hamas în Fâşia Gaza în luna mai au fost înregistrate de patru ori mai multe incidente antisemite decât în orice alt moment din cursul ultimilor trei ani, a informat joi poliţia londoneză, citată de AFP, potrivit agerpres.  

În total, au fost semnalate 87 de incidente antisemite, cu 65 mai mult decât în luna precedentă, în timp ce cea mai mare cifră lunară a fost de 22 de incidente în luna mai 2018, a specificat pentru agenţia de presă britanică PA poliţia londoneză.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

‘Acest tip de comportament şi abuz împotriva oricărei persoane sau unui grup nu-şi are locul în oraşul nostru’, a afirmat poliţia din Londra într-un comunicat. ‘Nu îl vom tolera şi vom acţiona rapid şi ferm împotriva oricărui delict semnalat de această natură’, potrivit acesteia.

Această înmulţire a actelor antisemite s-a produs în contextul noului conflict în Fâşia Gaza: în perioada 10-21 mai, între mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, şi armata israeliană a avut loc un conflict de 11 zile, soldat cu decesul a 260 de palestinieni, între care copii şi combatanţi, şi 13 morţi de partea Israelului, inclusiv un soldat, un copil şi o adolescentă.


Criza a avut numeroase repercusiuni asupra evreilor britanici: la Londra, numele dictatorului nazist ‘Hitler’ a fost scris pe acoperişul unei clădiri, iar asupra unei case locuite de evrei au fost aruncate pietre.

Un rezident din cartierul Stamford Hill, în nordul Londrei, unde locuieşte o importantă comunitate evreiască hasidică, a declarat că au fost perforate pneurile a peste 30 de autoturisme aparţinând evreilor.

Poliţia a arestat patru persoane după difuzarea unei înregistrări video în care acestea apăreau proferând insulte antisemite dintr-o maşină. De asemenea, doi bărbaţi au fost inculpaţi după ce au atacat un rabin, care a fost lovit la cap cu o cărămida lângă sinagoga sa.

Potrivit Community Security Trust (CST), asociaţia care militează împotriva antisemitismului împotriva evreilor britanici, 116 incidente au fost raportate de-a lungul Regatului Unit între 8 şi 19 mai.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

Premierul Boris Johnson a condamnat valul ‘intolerabil’ de incidente antisemite, în timp ce primarul Londrei, Sadiq Khan, a sporit patrulele poliţiei în cartierele locuite de evrei.

CST a înregistrat 1.668 de incidente antisemite în Regatul Unit în 2020, a treia cea mai mare cifra anuală, şi 1.813 în 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.