StiripesurseȘtirile zileiIndonezia: Bilanţul oficial al cutremurului urmat de tsunami a ajuns la...

Indonezia: Bilanţul oficial al cutremurului urmat de tsunami a ajuns la 844 de morţi

Publicat:

Bilanţul cutremurului şi tsunami-ului produse vineri în insula indoneziană Sulawesi a ajuns la 844 de morţi, a anunţat luni Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, citată de DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Nugroho, relatările potrivit cărora bilanţul ar fi ajuns la 1.203 de morţi nu sunt oficiale şi se bazează pe o estimare. “Cifrele pe care le avem sunt valabile pentru victimele care au fost identificate”, a precizat acesta.

Citește și : Ministerul american al Justiţiei a dat în judecată statul California în legătură cu neutralitatea internetului

Cel puţin 90 de persoane sunt date dispărute, iar 48.000 au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, a adăugat oficialul citat.

Zeci de persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce un mall şi mai multe hoteluri s-au prăbuşit în Palu, o aglomerare de 350.000 de locuitori situată pe coasta de vest a insulei Sulawesi, la 1.500 kilometri nord-est de Jakarta, şi alte câteva sute ar fi îngropate sub alunecările de teren care au înghiţit satele din zonă.


Autorităţile şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situaţia regiunii Donggala, la nord de Palu, cu o populaţie de 300.000 de persoane, aflată în apropierea epicentrului cutremurului.

Cu o magnitudine de 7,5, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puţin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparaţie cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august şi care au lăsat în urmă peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe insula Lombok, în vecinătatea micii insule turistice Bali.

Citește și : Jeremy Hunt avertizează Moscova că va suporta consecințele dacă va continua să ignore regulile internaționale

Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) şi se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune marcată de o puternică activitate seismică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.