StiripesurseȘtirile zileiIndonezia reduce la cinci zile perioada de carantină pentru turişti

Indonezia reduce la cinci zile perioada de carantină pentru turişti

Publicat:

Autorităţile din Indonezia au anunţat miercuri că au decis să reducă perioada de izolare pentru persoanele care sosesc în această ţară de la opt la cinci zile, în contextul în care insula Bali urmează să se redeschidă pentru turişti, informează DPA, potrivit agerpres.

Aeroportul Ngurah Rai din Bali va fi redeschis pentru zboruri internaţionale începând de joi, după ce a rămas închis pentru vizitatorii din străinătate timp de multe luni, în perioada în care Indonezia s-a confruntat cu numeroase focare de COVID-19 la nivel naţional.

Citeşte şi: GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate – Black News

“S-a stabilit ca perioada de carantină să fie redusă de la opt la cinci zile”, a declarat viceguvernatorul din Bali, Tjokorda Oka Artha Ardhana Sukawati.

Însă directorul Biroului pentru Turism din Bali, Putu Astawa, a spus că nu se aşteaptă să asiste la un flux important de turişti străini în zilele imediat următoare.


“Calendarul acestei redeschideri este prea abrupt. Poate în noiembrie vom începe să vedem mai mulţi turişti”, a declarat acelaşi oficial indonezian pentru Bali Post.

Miercuri, Ministerul Justiţiei din Indonezia a emis un decret ce permite cetăţenilor străini care vin în Indonezia pentru a realiza filme să folosească vize turistice.

Decizia a fost luată pentru a sprijini “redresarea economiei naţionale”, a anunţat ministrul indonezian al Justiţiei, Yasonna Laoly.

Potrivit coordonatorului măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, Luhut Pandjaitan, vizitatori din 18 ţări vor putea să vină în Indonezia începând de joi.

El nu a numit ţările selectate, dar a precizat că unul dintre statele vecine, Singapore, care se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19, nu se află pe acea listă.

Indonezia a relaxat gradual restricţiile antiepidemice pentru a limita răspândirea infectărilor după ce numărul de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus a crescut spectaculos şi a copleşit spitalele naţionale în lunile iunie şi iulie.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un oficiu poştal din SUA! Trei oameni au murit! – Black News

Dar, în ultimele săptămâni, numărul cazurilor a scăzut constant şi a ajuns la mai puţin de 1.500 pe zi.

Indonezia, ţara care deţine a patra populaţie din lume ca ordin de mărime, cu 270 de milioane de locuitori, a înregistrat de la începutul pandemiei de coronavirus peste 4,2 milioane de cazuri şi peste 142.000 de decese asociate COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.