StiripesurseȘtirile zileiInfractorii din Brazilia PROFITĂ de greva poliţiei militare: 150 de crime...

Infractorii din Brazilia PROFITĂ de greva poliţiei militare: 150 de crime în doar cinci zile!

Publicat:

Statul brazilian Ceara din nord-estul Braziliei, unde poliţia militară s-a revoltat pentru a obţine salarii mai mari, a înregistrat 147 de asasinate în cinci zile, de cinci ori mai multe decât media zilnică, au anunţat luni autorităţile, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Aceste omoruri au avut loc de miercuri şi până duminică, în plină perioadă a Carnavalului din Brazilia. Numărul lor este de cinci ori mai mare decât media de şase omoruri pe zi înregistrată în acest stat de la începutul anului, conform secretariatului pentru securitate din Ceara.

Citeşte şi: Franţa ajută cu 90 de milioane de euro viitoarea Academie a OMS

Poliţiştii militari (PM), un corp de menţinere a ordinii care depinde de autorităţile din fiecare stat, au interdicţie de a face grevă.

Însă după două luni de negocieri salariale fără succes, grupuri de protestatari au ocupat de marţi cazarme, au atacat mai multe patrule şi au intrat în grevă. Au fost furate maşini de poliţie şi au fost distruse diverse instalaţii.


Prin urmare, numărul asasinatelor stradale a explodat.

Miercuri, senatorul de centru-stânga Cid Gomes a fost rănit de gloanţe după ce a încercat, la comanda unui excavator, să disperseze un grup de poliţişti grevişti la Sobral, oraş situat la 230 de km de Fortaleza, capitala acestui stat.

După ce a fost spitalizat, fostul ministru al Educaţiei din guvernul fostei preşedinte Dilma Rousseff (2011-2016) este acasă în convalescenţă.

În faţa acestei situaţii, preşedintele Jair Bolsonaro a decis vineri să trimită 2.500 de militari şi membri ai Gărzii Naţionale pentru a întări securitatea la Ceara.

Citeşte şi: Nouă combatanţi ai Damascului au fost ucişi în nord-vestul Siriei

În cadrul unei vizite în acest stat, ministrul Justiţiei şi al Securităţii Publice, Sergio Moro, şi-a exprimat dorinţa ca “situaţia să fie rezolvată cât mai repede posibil”.

Conform media locale, 200 de poliţişti militari au fost suspendaţi pentru participarea lor la rebeliune, iar 37 au fost încarceraţi pentru dezertare.

Cu o populaţie de circa 8,8 milioane de locuitori, statul Ceara a fost paralizat în urmă cu un an de peste 200 de atacuri din partea unor facţiuni criminale, nemulţumite de înăsprirea condiţiilor de detenţie în închisorile din acest stat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.