StiripesurseSocialInspectoratul General de Carabinieri sinteza săptămânii

Inspectoratul General de Carabinieri sinteza săptămânii

Publicat:

Inspectoratul General de Carabinieri sinteza săptămânii

În perioada 26 iulie – 1 august 2024, au activat peste 750 de carabinieri la menținerea și asigurarea ordinii publice, fiind acoperite în total 321 itinerare, dintre care 11 patrule mixte și 310 patrule independente.

A fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 66 activități care implică aglomerări de persoane (peste 21 mii persoane participanți), unde au fost implicați 255 carabinieri și înregistrate opt misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.
În jur de 95 de carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI.

Citește și: 57% dintre ucraineni sunt în favoarea negocierilor cu Rusia, potrivit unui sondaj

În urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate – 122 fapte contravenționale, dintre care întocmite 112 procese-verbale de către carabinieri, și 10 fapte contravenționale constatate și documentate de comun cu alte entități.

Ca urmare, de către carabinieri au fost legitimate total 161 persoane, dintre care 25 persoane reținute.


În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate ori sunteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.