StiripesurseSintezeTOATE instituţiile publice din Gaza au intrat în GREVĂ

TOATE instituţiile publice din Gaza au intrat în GREVĂ

Publicat:

Toate şcolile şi instituţiile publice din Fâşia Gaza au rămas închise marţi în semn de protest după ce guvernul Autorităţii Palestiniene (ANP) a ezitat să dea curs cererii angajaţilor afiliaţi mişcării palestiniene Hamas ca ANP să le plătească salariile, transmite dpa, potrivit agerpres.

Acest protest survine pe fondul procesului de reconciliere între partidul Fatah, care conduce instituţiile centrale palestiniene din Cisiordania, şi gruparea islamistă Hamas, ce deţine controlul în Fâşia Gaza. ANP urma să preia controlul şi în Fâşia Gaza de la 1 decembrie. Totuşi, acest termen a fost amânat pentru a permite Fatah şi Hamas să-şi apropie punctele de vedere în mai multe dosare unde existau divergenţe.

Citeşte şi: ‘Thomas’ face PRĂPĂD în California. 200.000 de oameni au fost deja evacuaţi din calea flăcărilor

Într-un interviu acordat postului de radio Vocea Palestinei, Azzam al-Ahmad, oficial al Fatah, a acuzat Hamas că, prin continuarea încasării taxelor în Fâşia Gaza, nu respectă acordul de reconciliere semnat la 12 octombrie.

Mişcarea Hamas a preluat prin forţă controlul în Gaza în anul 2007. Enclava palestiniană se află sub o blocadă impusă de Israel şi suferă de pe urma problemelor economice şi umanitare.


Decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel a sporit presiunile asupra Fatah şi Hamas pentru a depăşi divergenţele dintre ele.

Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la unul dintre cele mai mari gazoducte din Austria. Un om a murit şi cel puţin 18 sunt răniţi – FOTO/VIDEO

Problema angajaţilor din Fâşia Gaza constituie unul dintre principalele subiecte controversate, alături de viitorul aripii armate a Hamas, după un deceniu de eşecuri ale încercărilor de reconciliere între principalele formaţiuni politice palestiniene.

Preşedintele ANP Mahmoud Abbas a refuzat să-i adauge pe statul de plată al aparatului său birocratic, deja supradimensionat, pe cei 40.000 de funcţionari afiliaţi Hamas din Fâşia Gaza.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.