StiripesurseSintezeIntemperiile provoacă moartea a șapte persoane în Iordania

Intemperiile provoacă moartea a șapte persoane în Iordania

Publicat:

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa vineri în urma intemperiilor din Iordania, la două săptămâni după moartea altor 21 de persoane din cauza ploilor abundente, transmite AFP, care citează purtătoarea de cuvânt a guvernului, potrivit Agerpres.

Cinci persoane sunt încă date dispărute, a precizat Apărarea Civilă pentru AFP, în timp ce autorităţile au anunţat evacuarea a 3.762 de turişti de mai multe naţionalităţi din situl arheologic Petra.

Citește și : Zeci de mii de persoane evacuate, în urma unui incendiu de vegetaţie care devastează nordul Californiei

“Ploile torenţiale din regiunea Dabaa (la sud de Amman) au dus la închiderea autostrăzii deşertului pe cele două sensuri”, a mai arătat Joumana Ghneimat, care ocupă şi funcţia de ministru de stat pentru media.

Două femei şi o fetiţă au murit în urma inundaţiilor, a afirmat aceasta, făcând apel la cetăţenii care locuiesc în apropiere de cursuri de apă, poduri şi tuneluri să plece din case, fiind aşteptate în această noapte şi sâmbătă ploi torenţiale.


Un alt copil a murit atunci când maşina în care se afla a fost luată de ape în regiunea Madaba, la sud-vest de capitală, a mai arătat o sursă din Apărarea civilă.

Potrivit televiziunii de stat iordaniene, elicoptere şi vehicule blindate au fost trimise pentru a veni în ajutorul cetăţenilor prinşi de ape şi a-i căuta pe cei dispăruţi.

Citește și : Bilanţul victimelor surpării unor clădiri vechi la Marsilia creşte la opt morţi

Ministerul Educaţiei a ordonat închiderea tuturor şcolilor sâmbătă.

Pe 26 octombrie, 21 de persoane au murit de asemenea ca urmare a ploilor torenţiale, în vestul Iordaniei. Majoritatea victimelor erau cu vârste între 11 şi 14 ani şi se aflau într-o excursie şcolară în regiunea Mării Moarte.

Câteva zile mai târziu, miniştrii Educaţiei şi Turismului şi-au prezentat demisiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.