StiripesurseSintezeInterpol va trimite o echipă de experţi internaţionali la Beirut

Interpol va trimite o echipă de experţi internaţionali la Beirut

Publicat:

 Interpol a anunţat vineri că va trimite o echipă de experţi internaţionali specializată în identificarea victimelor celor două explozii devastatoare care au avut loc marţi la Beirut, la solicitarea autorităţilor libaneze, relatează AFP, potrivit agerpres.

La câteva zile după tragedie, care a făcut peste 100 de morţi şi mii de răniţi, multe persoane sunt încă date dispărute, a subliniat într-un comunicat organizaţia de cooperare poliţienească internaţională, cu sediul la Lyon (partea de centru-est a Franţei).

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 15 răniţi grav după ce un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare

“Oraşul, ţara şi nenumărate familii rămân în stare de şoc”, a afirmat secretarul său general Jürgen Stock, citat în comunicatul de presă. “Experienţa Interpol poate oferi un ajutor important autorităţilor ţării şi vom continua să oferim Libanului toată asistenţa necesară”, a precizat sursa citată.

Experţi ai Echipelor de răspuns la incidente (IRT) din cadrul Interpol sunt desfăşurate pe teren, la cererea ţărilor membre, atunci când au loc dezastre naturale, accidente sau atentate.


Anul trecut, o echipă IRT a intervenit la Nairobi după atacul mortal din ianuarie împotriva unui complex hotelier din capitala Kenyei şi, în martie, în Etiopia, după prăbuşirea unui zbor al Ethiopian Airlines, la scurt timp după decolarea de la Addis Ababa.

Interpol a stabilit în 1984 primul ghid destinat identificării victimelor.

Citește și : Londra denunţă numărul ‘inacceptabil’ de migranţi care traversează Canalul Mânecii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.