StiripesurseDiasporaInterzicerea purtării vălului islamic integral în public a intrat în vigoare...

Interzicerea purtării vălului islamic integral în public a intrat în vigoare în Olanda

Publicat:

Purtarea vălului integral – o burqa sau un niqab – este interzisă în Olanda, începând de joi, în şcoli, spitale, clădiri publice şi în transportul în comun, conform unei legi a cărei intrare în vigoare face subiectul unei dezbateri, relatează AFP, potrivit news.ro .

Potrivit unor estimări, între 200 şi 400 de femei poartă burqa sau niqab în Olanda, o ţară cu 17 milioane de locuitori.

Citește și : SUA solicită eliberarea imediată a disidentului cibernetic chinez Huang Qi

Această lege a fost adoptată în iunie 2018, după 15 ani de dezbatere politică a subiectului. Deputatul anti-islam Geert Wilders a propus, în 2005, să se adopte o legislaţie privind vălul integral.

Cu riscul unei amenzi în valoare de 150 de euro, ”este interzis de-acum să se poarte haine care acoperă faţa în instituţii de învăţământ, instituţii şi clădiri publice, în spitale şi în transportul în comun”, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat.


”În aceste locuri, este important, pentru securitatea publică şi pentru buna funcţionare a serviciilor publice, ca toată lumea să poată să se recunoască şi să se privească”, apreciază ministerul.

Este, aşadar interzis să se poarte haine care fac faţa de nerecunoscut, de exemplu o cască ce acoperă întregul capul, o cagulă sau o burqa, precizează ministerul.

Potrivit Ministerului de Interne, angajaţilor şcolilor, spitalelor, instituţiilor şi şoferilor le revine sarcina să refuze accesul unei femei care poartă vălul integral sau să cheme poliţia.

Citește și : MAE rus: SUA caută un pretext pentru începerea unui conflict în Golf

Sectorul transporturilor în comun a anunţat că şoferii nu vor opri autorbuzul, tramvaiul, renul sau metroul pentru a da jos o femeie care încalcălegea, pentru că acest lucru ar antrena întârzieri.

Mai multe spitale din ţară au anunţat, de asemenea, că ”nu vor refuza să acorde îngrijiri cuiva, indiferent ce haine poartă”.

Purtarea burqa rămâne autorizată pe stradă – spre deosebire de legislaţia aflată în vigoare din 2010 în Franţa, unde burqa şi niqabul sunt interzise în spaţiul public.

Belgia, Danemarca şi Austria au adoptat legislaţii similare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.