StiripesurseȘtirile zileiInundații catastrofale în Pakistan: Cel puțin 50 de oameni au murit!

Inundații catastrofale în Pakistan: Cel puțin 50 de oameni au murit!

Publicat:

Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în Pakistan în urma inundaţiilor masive provocate de ploile torenţiale, care au distrus case şi recolte, au informat oficiali locali miercuri, în contextul în care această ţară din Asia de Sud se luptă pentru a face faţă efectelor letale ale încălzirii globale. 

Majoritatea deceselor au fost cauzate de şuvoaiele venite de pe versanţi şi de vântul care a bătut cu o viteză foarte mare, a indicat Reema Zuberi, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, citată de dpa, potrivit agerpres.

Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

Circa 150 de răniţi au fost trataţi la spital, unde responsabilii au declarat starea de urgenţă.

Provincia nord-vestică Khyber-Pakhtunkhwa şi cea sud-vestică Belucistan au fost cel mai grav afectate de inundaţii, mai multe oraşe fiind inundate, a adăugat Zuberi.


Militarii şi echipele de salvare evacuează sinistraţii din mai multe oraşe şi sate din Belucistan, a declarat Mohamed Younas, unul din membrii echipelor de salvare.

Culturile de grâu şi sute de hectare de teren au fost distruse în provincia centrală Punjab, cunoscută ca grânarul Pakistanului.

Sute de săteni au fost evacuaţi din regiunea Dera Ghazi Khan din aceeaşi provincie, pe măsură ce largi porţiuni de teren au fost inundate, a declarat şeful poliţiei locale Haroon Rashid.

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

Guvernul a pus în alertă armata şi agenţiile de asistenţă umanitară, în condiţiile în care meteorologii au prognozat că ploile vor continua, a indicat ministrul informaţiilor Fawad Chaudhry.

Inundaţiile lovesc de obicei Asia de Sud în sezonul musonului, care începe în luna iulie şi durează până la sfârşitul lui august. Experţii atribuie aceste ploi neprevăzute încălzirii globale.

Intemperiile ucid anual sute de oameni în Pakistan, ameninţat de schimbările climatice, dată fiind proximitatea sa de China şi India, două ţări extrem de industrializate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.