StiripesurseDiasporaInundaţii şi accidente provocate de ploile abundente şi furtunile din Republica...

Inundaţii şi accidente provocate de ploile abundente şi furtunile din Republica Cehă

Publicat:

Ploile abundente şi furtunile din Republica Cehă au provocat joi inundaţii şi o serie de accidente, inclusiv deraierea unui tren, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.   

Un tren de mare viteză cu aproximativ 150 de pasageri la bord s-a izbit de un bolovan care a alunecat pe calea ferată în zona Castelului Karlstein, în apropiere de Praga, din cauza terasamentului alunecos.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Locomotiva şi primul vagon au deraiat, iar cinci persoane au suferit răni uşoare, potrivit serviciilor de intervenţie.

Întrucât exista în continuare pericolul producerii unor noi alunecări de teren în zonă, circulaţia pe această rută a rămas închisă.


Mai multe pâraie şi râuri mici au ieşit din matcă. La Cesky Krumlov, în sudul Boemiei, pârâul Polecnice, un afluent al Vltavei, a inundat gospodăriile situate de-a lungul unei străzi.

În toată ţara, departamentele de pompieri au primit sute de solicitări pentru pomparea apei din pivniţe şi eliberarea drumurilor de copacii prăbuşiţi.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

În mai multe zone, grindina a avariat maşini şi acoperişuri.

Serviciul Naţional de Meteorologie a emis avertizări de furtuni în perioada următoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.