StiripesurseDiasporaIohannis: 'Dacă lucrurile merg prost, nu stau să asist până dăm...

Iohannis: ‘Dacă lucrurile merg prost, nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard’

Publicat:

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că, în situaţia în care observă că “lucrurile merg prost” în România, este obligaţia lui să atragă atenţia, precizând că nu poate să asiste până când se dă “cu oiştea în gard”. 

“Nu a fost nici război, nu a fost nici pace (între palate – n.r.). Conform art. 80 din Constituţie, care defineşte rolul preşedintelui, preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. Or, a veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până, ca să mă exprim aşa, dăm cu oiştea în gard. Nu, dacă văd că lucrurile merg prost, cred că este nu o opţiune, este o obligaţie a mea să atrag atenţia, să convoc la discuţie, să cer opinii informate şi aşa mai departe. Acesta este lucrul pe care îl fac”, a declarat Iohannis, la Sofia, înainte de Summitul UE – Balcanii de Vest.

El a adăugat că, dacă “celor de la PSD şi din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda”, atunci ar trebui să lucreze mai bine.

Şeful statului a subliniat că în chestiunea mutării unei ambasade el are ultimul cuvânt.

“Eu sunt de acord să fie toate aspectele, este bine să ştim unde stăm, de acolo se va lua o decizie şi ultimul cuvânt, conform Constituţiei, îl voi avea eu, dar nu am decis niciodată în chestiuni importante sau chiar mai puţin importante pentru România fără să fiu informat. Deci, un decident care se trezeşte vorbind într-o ţară străină fără să cunoască toate datele problemei greşeşte profund. Nu am de gând să greşesc în această chestiune”, a explicat Iohannis. 


Ştire iniţială: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că, în situaţia în care observă că “lucrurile merg prost” în România, este obligaţia sa să atragă atenţia, precizând că nu poate să asiste până când se dă “cu oiştea în gard”.

“A veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard. Dacă văd că lucrurile merg prost, cred că este obligaţia mea să atrag atenţia”, a declarat Iohannis, la Sofia, potrivit agerpres.

El a adăugat că, dacă “celor de la PSD şi din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda”, atunci ar trebui să lucreze mai bine. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.