Ion Chicu: În mod indirect, PDCM cheamă cetățenii să boicoteze și votul la referendum
Ex-premierul Ion Chicu a declarat că decizia formațiunii pe care o conduce – Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) – de a nu participa la promovarea referendumul privind eurointegrarea Moldovei din această toamnă se bazează pe trei argumente: intangența cu „accelerarea” procesului de aderare la UE, fiindcă ar fi o „tactică electorală” concepută în folosul președintei Maia Sandu și că ar crea un „precedent periculos” pentru ordinea constituțională.
Deși nu a anunțat acest lucru, politicianul a precizat că, în mod indirect, PDCM cheamă cetățenii să boicoteze și votul la referendum. În același timp, fostul prim-ministru susține că decizia PDCM „nu contravine” prevederilor din statutul partidului și Pactul pentru Europa pe care l-a semnat, privind promovarea eurointegrării, fiindcă referendumul nu ar avea „nimic” cu acest proces. Precizările au fost făcute pe 24 iunie pentru NM, potrivit newsmaker.md.
Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice
Motivele PDCM pentru nepromovarea referendumului
Ion Chicu a declarat că trei raționamente au stat în spatele decizie PDCM de a nu participa la campania de promovare a referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
Primul argument este că acest plebiscit „nu va accelera” eurointegrarea țării noastre.
„Acest referendum, indiferent de rezultat, nici nu afectează, nici nu contribuie la procesul de integrare europeană. Știți că cele mai importante aspecte legate de eurointegrare sunt acele 35 de capitole: dintre care cele mai importante sunt statul de drept, reforma justiției, respectarea standardelor democratice. Or, la capitolul dat noi stăm prost de tot. Mă refer la situația reală, nu la declarativ. De aceea, referendumul acesta nu aduce nimic sub aspect de integrare europeană”, a menționat politicianul.
Al doilea argument, potrivit lui Ion Chicu, este că referendumul, care se va desfăura în aceiași zi cu alegerile prezidențiale, ar fi doar o tactică prin care s-ar urmări obținerea de avantaje electorale pentru actualul președinte al țării Maia Sandu, care va candida încă un mandat.
„Noi cu toții ne dăm seama – fiindcă nu suntem cei mai limitați – că ideea cu referendumul a fost lansată exclusiv pentru a-i aduce avantaje electorale președintelui actual. Doar pentru asta au schimbat Codul Electoral, ca să fie posibilă organizarea referendumului într-o zi, doar pentru asta au mutilat alte elemente de bază ale legislației electorale. De exemplu, diminuarea pargului de validare până la 35% și tot așa mai departe. Noi în jocul respectiv nu vrem să participăm pentru că este doar o manevră electorală”, a comunicat el.
Iar cel de-al treilea argument, a menționat liderul PDCM, este „crearea unui precedent foarte periculos” pentru ordinea constituțională, manifestat prin micșorarea pragului de validare a referendumurilor constituționale.
„Poate cel mai important argument, prin acest referendum se crează un precedent foarte periculos pentru ordinea constituțională a Republicii Moldova pentru viitor. Pentru că dacă prin așa modalitate se modifică Constituția, unde este garanția că nu vor veni alții care vor modifica Constituția tot prin această procedură, cu niște subiecte cu mult mai grave și periculoase. Reiterez, acum pragul de validare al referendumului constituțional a fost instituit de PAS la 33% participare. Asta înseamnă că în cazul când se expune la referendum o modificare de Constituție și pentru ea votează jumătate din aceștia 33%, adică undeva 17%, înseamnă că se schimbă Constituția cu votul a unei minorități absolute a societății. Nu poate niciun stat funcționa atunci când Constituția este schimbată cu votul a 17% din cetățeni. Acestea sunt lucruri foarte serioase. Acum despre integrarea europeană: dar dacă o să vină alticineva mâine și o să zică „Uite, noi venim la referendum și votăm pentru cealaltă extremitate”, vom fi de acord? Cred că nu”, a argumentat acesta.
PDCM îndeamnă și la boicotarea votului?
În același timp, Ion Chicu a declarat că, decizia PDCM, cheamă indirect și la boicotarea votului din cadrul referendumului.
„Boicotăm referendumul ca proces, ca campanie. Deci noi nu ne implicăm, nu promovăm acest referendum. Dar explicând oamenilor care sunt riscurile și dezavantajele pentru țară ale acestui referendum, noi în mod indirect chemăm oamenii la boicot și în cabina de vot”, a precizat președintele PDCM.
PDCM rămâne „fidel” vectorului pro-european?
Întrebat dacă, în aceste condiții, PDCM rămâne angajat să promoveze vectorul european, după cum este prevăzut în statutul formațiunii politice, dar și Pactul pentru Europa pe care l-a semnat recent, Ion Chicu a spus: „Când am enumerat argumentele în folosul poziției noastre, am spus foarte clar și de la început nu are acest referendum nimic cu integrarea europeană. Indiferent de rezultatul lui, integrarea europeană la care noi tindem și o susținem, pentru că de asta am semnat acest pact… Deci nu are acest referendum nicio influență asupra procesului de integrare europeană mai departe. Noi urmează oricum să trecem prin procedura de negocieri, urmează să trecem procedura de ratificare de fiecare stat-membru, urmează să mai trecem un referendum ca să întrebăm moldovenii dacă moldovenii sunt de acord să intre la condițiile negociate de guvernarea lor în UE sau nu. Deci este un proces îndelungat. Acolo-i despre integrare, nu la referendum. De aceea, nu există nicio contradicție între semnătura noastră pe acel pact, care arată intenția clară de a contribui la integrarea reală a țării în Uniunea Europeană și boicotarea unui referendum, care, reiterez, are doar obiective electorale”.
Pe 22 iunie, la Chișinău, Consiliul Politic Național al PDCM s-a reunit în ședință. În cadrul reuniunii, conducătorii formațiunii politice au decis că PDCM va boicota referendumul privind integrarea europeană a țării noastre, prin neparticiparea în campania de promovare a acestuia. Conducătorii PDCM argumentează că plebiscitul este „antidemocratic” și „speculativ”.
Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale
În același timp, Consiliul Național Politic al PDCM a hotărât cine va fi candidatul partidului la funcția de președinte al Republicii Moldova. Este vorba despre Ion Chicu.
Precizăm că alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova, inițiat de președinta Sandu, vor avea loc în aceiași zi – pe 20 octombrie.











