“Invazia a lăsat ţara plină de orfani. Aceşti tineri nu-şi mai amintesc nici măcar chipul tatălui”, spune Ali, unul dintre numeroşii tineri irakieni care au crescut printre bombardamente, cadavre şi haosul provocat de ocuparea Irakului de către SUA în urmă cu 20 de ani, se arată într-un material difuzat de agenţia EFE, potrivit agerpres.
Tânărul, de 29 de ani, şi-a pierdut patru unchi, în timp ce tatăl soţiei a fost de asemenea ucis în violenţa declanşată după invazie.
Citește și : Putin elogiază relaţiile ruso-chineze şi dorinţa Beijingului de a juca un rol constructiv în criza ucraineană
“Mereu trebuie să-i spun soţiei că tatăl ei a fost o persoană fantastică, pentru că ea nu-şi aminteşte nimic despre el. Asta i-au luat americanii”, spune el, în discuţia cu EFE.
Deşi nu există un calcul exact al numărului de victime civile din Irak pe timpul ocupaţiei Statelor Unite, diverse studii estimează o cifră cuprinsă între 100.000 şi jumătate de milion de morţi.
– O copilărie marcată de violenţă –
Pe legendara stradă Al Mutannabi, o enormă librărie în aer liber, unde râuri de cerneală şi sânge au curs în tandem în timpul invaziei, Ali pictează tatuaje temporare cu o pensulă modestă.
Un client tânăr se apropie şi, dintre modelele pe care i le oferă Ali, alege să-şi tatueze pe mijlocul braţului o puşcă de asalt AK-47 pentru că “este ceea ce ştim”, spune el pentru EFE.
Violenţa şi haosul care au urmat invaziei SUA, confruntările dintre miliţiile irakiene şi trupele americane şi, apoi, războiul sectar care a făcut ravagii în ţară între 2006-2008 au fost mediul în care au crescut locuitorii Bagdadului.
– Trauma unei întregi generaţii –
La 20 de ani de la invazia americană, fiecare tânăr irakian are aceeaşi amintire din copilărie: sunetul exploziilor, sute de cadavre împrăştiate pe străzile din Bagdad şi teama zilnică de a nu-şi mai revedea părinţii de fiecare dată când plecau după apă şi mâncare.
“Copilăria noastră a fost departe de a fi inocentă. Nu puteam să ieşim afară, să mâncăm bine, vedeam zilnic oameni murind sub ochii noştri”, declară, pentru EFE, Alaa, 28 de ani, dintr-o cafenea modestă din centrul Bagdadului, unde s-a întâlnit cu prietenii pentru a fuma o “shisha” (narghilea).
Aceştia îl ascultă cu atenţie şi dau din cap afirmativ când tânărul spune că, la vârsta de opt ani, viaţa lui se rezuma la a “privi cum oamenii sunt ucişi pe stradă în fiecare zi” şi la a fi martor la o “ploaie de rachete” care cădeau fără oprire în capitala irakiană.
Sângele, împuşcăturile sau maşinile capcană la orice oră au devenit normalitatea pentru nişte copii care în fiecare zi primeau un telefon sau o vizită de la cineva care îi informa că una dintre rudele lor şi-a pierdut viaţa.
Sarmad, 27 de ani, îşi aminteşte că, atunci când au intrat în Bagdad la începutul lunii aprilie 2003, soldaţii americani “au fost buni cu copiii, le-au dat dulciuri şi s-au jucat cu ei”, ceea ce el consideră a fi un “mod de a-şi spăla din crime”.
“Da, nu mai e Saddam (Hussein), dar ne-au lăsat într-o situaţie şi mai rea. Nu vedem că s-a îmbunătăţit ceva”, deplânge el.
– Fără viitor –
La fel ca mulţi alţi tineri, Sarmad crede că “viaţa este extrem de dificilă din cauza a tot ce s-a întâmplat în Irak” şi spune că nu-şi poate îndeplini visurile într-o ţară răvăşită de decenii de conflict, în proces de reconstrucţie şi în care corupţia clasei conducătoare a împiedicat dezvoltarea sa.
Din Al Mutannabi, Aliya, o vânzătoare de brăţări, în vârstă de 29 de ani, a declarat că “viaţa înainte de invazia americană era mai bună” deoarece cel puţin “ştiai că te poţi întoarce acasă în viaţă de fiecare dată când ieşeai afară”.
Traumele cu care a rămas din copilărie sunt pentru ea o urmă de neşters. Încă are coşmaruri cu momentul când a văzut prima dată, la doar nouă ani, pe stradă, cadavrul însângerat al unui vecin.
Citește și : Netanyahu face un pas înapoi şi atenuează planul de reformă a justiţiei
“Bineînţeles că toate aceste conflicte m-au afectat, am fost foarte răbdătoare, dar deja nu mai pot. Muncesc cu scopul de a pleca de aici, pentru că, sincer vorbind, nu există niciun viitor în Irak şi nu aş încerca vreodată să-mi întemeiez o familie aici”, spune ea.
Aliya păstrează amintiri de dinainte de invazie, când putea merge la şcoală şi avea o viaţă sigură, chiar dacă “Saddam era nedrept şi ucidea oameni”.
“Cred cu adevărat că dacă americanii nu ar fi venit şi nu ar fi invadat Irakul, am fi fost mult mai bine acum”, concluzionează tânăra.
