StiripesurseSintezeIrak: Preşedintele şi premierul denunţă cu prudenţă tirurile cu rachete iraniene

Irak: Preşedintele şi premierul denunţă cu prudenţă tirurile cu rachete iraniene

Publicat:

Preşedintele şi şeful parlamentului din Irak au condamnat miercuri în declaraţii separate, dar ambele denotând prudenţă, tirurile cu rachete iraniene asupra a două baze militare de pe teritoriul irakian care adăpostesc trupe americane, ca represalii la uciderea de către Washington a generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad, conform AFP, potrivit agerpres.

La început, şeful parlamentului irakian a denunţat o ‘încălcare iraniană a suveranităţii irakiene’ după lansarea de către Teheran a 22 de rachete asupra a două baze irakiene care găzduiesc soldaţi americani, conform agenţiei de presă citate. ‘Condamnăm încălcarea iraniană a suveranităţii irakiene astăzi în zori, confirmăm refuzul nostru absolut ca părţile aflate în conflict să utilizeze arena irakiană pentru a-şi regla conturile’, menţionează într-un comunicat Mohammed al-Halbousi, fost guvernator al provinciei sunnite Anbar, unde baza Ain al-Assad a fost lovită în noaptea de marţi spre miercuri cu 17 rachete iraniene, potrivit armatei irakiene.

Citește și : 15 copii şi 13 studenţi între cele 176 de victime ale tragediei aviatice din Teheran

Mai târziu şi preşedintele irakian, Bahram Saleh, a ‘denunţat’ tirurile cu rachete iraniene, insistând că ‘Irakul refuză să fie transformat în câmp de luptă pentru părţile aflate în conflict’. El a respins din nou ‘încălcările repetate ale suveranităţii irakiene’, dar fără să utilizeze termeni severi la adresa SUA, după ce parlamentul irakian a cerut anterior plecarea trupelor americane din Irak.

Generalul iranian Soleimani, considerat arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu, a fost ucis vinerea trecută într-un atac american în apropiere de aeroportul din Bagdad. Iranul a răspuns prin lovirea cu rachete a două baze irakiene adăpostind trupe ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA.


‘Irakul nu trebuie să plătească preţul rivalităţilor exterioare’, a afirmat miercuri misiunea ONU din această ţară (UNAMI). ‘Lansăm un apel urgent la reţinere şi la reluarea dialogului’, adaugă UNAMI, într-un comunicat după tirurile iraniene care ‘nu fac decât să ducă la escaladarea conflictului şi la o nouă încălcare a suveranităţii irakiene’.

Citește și : Autorităţile belgiene au confiscat o cantitate record de droguri în 2019

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.