StiripesurseSintezeIrakul organizează în noiembrie primele alegeri provinciale în ultimii 10 ani

Irakul organizează în noiembrie primele alegeri provinciale în ultimii 10 ani

Publicat:

Parlamentul irakian a stabilit ziua de 6 noiembrie ca dată de desfăşurare a următoarelor alegeri pentru consiliile provinciale, o premieră în ultimul deceniu pentru aceste instituţii, care au fost dizolvate în urma mişcării de protest contra puterii din 2019, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Alegerile provinciale vor avea loc pe 6 noiembrie 2023”, au decis deputaţii în noaptea de duminică spre luni, potrivit unui comunicat al biroului de presă al Parlamentului.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Scrutinul vizează 15 din cele 18 provincii irakiene, lipsind cele trei provincii din regiunea autonomă a Kurdistanului irakian (nord).

Într-un Irak federal, consiliile provinciale au o putere relativ importantă, notează AFP. Acestea alocă bugete în sectoarele sănătăţii, transporturilor sau educaţiei.


Scrutinul din 6 noiembrie va fi primul de acest fel din 2013. La acea vreme, listele premierului Nouri al-Maliki s-au clasat pe primul loc.

Alegerile provinciale următoare ar fi trebuit să aibă loc în 2018, dar au fost amânate. Iar un an mai târziu, în timp ce o mişcare amplă şi fără precedent împotriva puterii zguduia Irakul, protestatarii au cerut şi au obţinut dizolvarea consiliilor provinciale.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

O parte a opoziţiei şi a societăţii civile văd aceste consilii ca fiind cuiburi ale corupţiei.

Aceste entităţi, create prin Constituţia din 2005 de după căderea regimului lui Saddam Hussein, “deschid larg poarta corupţiei. Noi refuzăm ca ele să fie reinstaurate”, a declarat pentru AFP deputatul independent Alaa al-Rikabi, provenit din mişcarea de protest din 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.