StiripesurseSintezeIrakul suspendă plata pensiilor pentru foştii deputaţi

Irakul suspendă plata pensiilor pentru foştii deputaţi

Publicat:

Justiţia irakiană a suspendat plata pensiilor către foşti deputaţi, după aproape o lună de contestare socială împotriva fraudării statului care a dus deja la demiterea ministrului energiei, a indicat marţi o sursă judiciară, citată de AFP, potrivit agerpres.

Curtea Supremă din Bagdad a luat această decizie după ce a fost sesizată de către premierul Haider al-Abadi, aflat în dificultate din 8 iulie din cauza manifestaţiilor. Pornite din Basra, provincia cea mai bogată în petrol din ţară şi cu toate acestea una dintre cele mai puţin dotate cu infrastructuri, manifestaţiile au cuprins sudul şi au provocat agitaţie la Bagdad.

Citeşte şi: Un avion cu 100 de oameni la bord S-A PRĂBUŞIT în Mexic – VIDEO

Haider al-Abadi a contestat o lege votată recent de către deputaţii al căror mandat a expirat la sfârşitul lui iunie, lege prin care ei îşi acordau avantaje considerate exorbitante.

”Curtea Supremă a decis să suspende plata pensiilor până la luarea unei decizii pe tema legii”, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.


Măsura îi include pe deputaţii care şi-au încheiat mandatul, precum şi pe cei care au fost aleşi şi în legislaturile precedente, a declarat pentru presa locală Ahmed Abdel Jalil al-Saadi, care conduce autoritatea guvernamentală ce se ocupă de pensii.

Preşedintele irakian Fouad Massoum a afirmat într-un comunicat că a constatat ”mai multe încălcări în această lege votată”.

Citeşte şi: Trump s-a răzgândit în privinţa Chinei şi măreşte taxa pe importuri

În cei patru ani de mandat, deputaţii irakieni primesc un salariu lunar de peste 10.000 de dolari, iar rambursarea cheltuielilor pentru 30 de gărzi de corp se află în sarcina camerei. După pensionare, foştii deputaţi primesc pe viaţă o alocaţie de 8.000 de dolari şi pot beneficia de 10 gărzi de corp.

Majoritatea irakienilor au sentimentul că nu beneficiază de încasările solide din petrol şi denunţă corupţia din serviciile publice, penuria cronică de apă şi electricitate.

O altă mare revendicare a mişcării sociale actuale, care s-a soldat până în prezent cu 14 morţi, este lupta împotriva corupţiei. Manifestanţii cer ca cei care încalcă legea să dea socoteală pentru miliardele de dolari dispărute în Irak, ţară ce situează pe locul al 12-lea în lume în clasamentele internaţionale privind corupţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.