StiripesurseDiasporaIranul a avut contacte cu Londra pentru soluţionarea crizei petrolierelor

Iranul a avut contacte cu Londra pentru soluţionarea crizei petrolierelor

Publicat:

Autoritatea portuară iraniană a indicat marţi că s-a aflat în contact cu agenţia britanică omoloagă în cadrul eforturilor de a obţine eliberarea petrolierului iranian Grace 1, interceptat în largul Gibraltarului la începutul lunii iulie, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiei oficiale de presă IRNA, directorul adjunct al Autorităţii portuare, Jalil Eslami, a afirmat că Marea Britanie s-a declarat dornică să rezolve această problemă şi că a avut loc un schimb de documente.

Citeşte şi: Un polițist rus lovește cu cruzime o protestatară deja reținută (VIDEO). Imaginile i-au determinat pe superiori să deschidă o anchetă!

Petrolierul Grace 1, suspectat că transporta petrol spre Siria, cu încălcarea sancţiunilor internaţionale impuse Damascului, a fost interceptat de britanici pe 4 iulie în largul Gibraltarului, teritoriu britanic din extremitatea sudică a Spaniei. Iranul a denunţat un act de ‘piraterie’.

Un tribunal din Gibraltar urmează să se pronunţe joi asupra unei eventuale prelungiri a imobilizării petrolierului.


‘Iranul şi Autoritatea sa portuară au întreprins eforturi pentru eliberarea acestei nave’, a declarat Jalil Eslami, citat de IRNA. ‘Sper că această problemă va fi soluţionată într-un viitor apropiat şi că nava îşi va putea continua deplasarea sub pavilionul Republicii Islamice Iran’, a adăugat el.

Citeşte şi: Atac cu SATÂRUL în centrul oraşului Sydney (VIDEO). O femeie a fost omorâtă!

La 15 zile după interceptarea Grace 1, Iranul a reţinut petrolierul suedez sub pavilion britanic Stena Impero, acuzându-l de ‘nerespectarea codului maritim internaţional’, în timp ce Londra a denunţat o acţiune ‘ilegală’.

Guvernul de la Londra a ordonat ulterior Royal Navy să escorteze navele civile sub pavilion britanic în strâmtoarea Ormuz din Golf, prin care tranzitează aproape o treime din ţiţeiul mondial transportat pe mare.

Citeşte şi:  Iranul anunţă că va executa luna viitoare un medic suedezo-iranian sub acuzaţia de spionaj pentru Israel

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.