Iranul a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai

Publicat:

Iranul a devenit marţi membru oficial al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), în urma unui summit al liderilor acestui grup, care este prezidat anul acesta de India şi din care mai fac parte Rusia şi China, transmite EFE, potrivit agerpres

“Mă bucur că astăzi Iranul se alătură familiei OCS în calitate de nou membru. Transmit cele mai bune urări preşedintelui Ebrahim Raisi şi poporului iranian”, a declarat premierul indian Narendra Modi în timpul discursului său de deschidere a reuniunii.


Citește și : Atac terorist produs în oraşul israelian Tel Aviv; cel puțin nouă răniți

El a salutat, de asemenea, “semnarea memorandumului de angajament pentru ca Belarus” să adere în viitor la OCS.

Cu această aderare, care creează un nou spaţiu de apropiere de Rusia şi China, Iranul face progrese în încercarea de a pune capăt izolării sale diplomatice.

Decizia ca Iranul să se alăture alianţei ca membru cu drepturi depline a fost luată la ultimul summit al liderilor, desfăşurat în Uzbekistan în septembrie anul trecut, după ce cele opt state membre au fost de acord cu trecerea de la statutul său de observator la cel actual.

Creată în 2001, OCS, care reuneşte mai mult de jumătate din populaţia lumii, se concentrează pe securitatea regională, pe lupta împotriva terorismului regional, a separatismului etnic şi a extremismului religios.,

Citește și : Ambasadoarea SUA în Rusia a fost sa-l viziteze în închisoare pe jurnalistul WSJ

 

Organizaţia este formată din nouă state membre (Rusia, China, India, Iran, Pakistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan), trei observatori (Afganistan, Belarus şi Mongolia) şi şase state asociate (Armenia, Azerbaidjan, Cambodgia, Nepal, Sri Lanka şi Turcia).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.