StiripesurseSintezeIranul a reţinut un alt petrolier străin în Golful Persic

Iranul a reţinut un alt petrolier străin în Golful Persic

Publicat:

Corpul Gărzilor Revoluţionare din Iran (IRGC) a reţinut un petrolier străin în Golf care transporta ilegal combustibil pentru unele state arabe, a transmis televiziunea de stat iraniană duminică, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Unele forţe navale ale IRGC au oprit un petrolier străin în Golful Persic, care transporta ilegal carburant pentru unele ţări arabe”, a transmis postul de televiziune, care l-a citat pe comandantul IRGC Ramezan Zirahi.

Citește și : Un nou atac armat în SUA – Zece morți și 16 răniți în Ohio

“Nava transporta 700.000 de litri de carburant. Şapte marinari aflaţi la bordul navei cisternă, având diferite naţionalităţi, au fost reţinuţi”, conform aceleiaşi surse.

Nu s-a precizat nici cărui stat aparţine petrolierul.


Potrivit agenţiei IRNA citată de AFP, incidentul a avut loc în zona insulei Farsi în nordul Golfului. Nava-cisternă a fost transferată în portul Busher şi “încărcătura sa de carburant de contrabandă a fost predată autorităţilor” în coordonare cu justiţia iraniană, conform unui comunicat al Gardienilor Revoluţiei.

Agenţia germană de presă dpa, care citează agenţia iraniană de presă Fars, scrie că nava a fost sechestrată în Golf la 31 iulie. Ar fi a treia navă sechestrată de Iran într-o singură lună.

Teheranul a reţinut navele Stena Impero sub pavilion britanic şi MT Riah sub pavilion panamez în strâmtoarea Ormuz, punct de tranzit crucial pentru petrolul mondial, la jumătatea lunii iulie, provocând tensiuni fără precedent cu Marea Britanie şi Statele Unite.

La 14 iulie, Iranul a reţinut petrolierul Riah acuzându-l că transporta carburant de contrabandă. La 18 iulie, a capturat petrolierul Stena Impero în Strâmtoarea Ormuz, pentru presupuse încălcări marine şi i-a permis altuia să-şi continue drumul după emiterea unui avertisment.

Citește și : Pompeo, ‘încrezător’ că SUA va reuși să construiască o coaliție maritimă în Golful Persic

Tensiunile au crescut între Iran şi Occident după capturarea petrolierului britanic, incident ce a survenit după ce forţele britanice au reţinut un petrolier iranian lângă Gibraltar, acuzându-l de încălcarea sancţiunilor asupra Siriei.

Calificând reţinerea navei Stena Impero în Strâmtoarea Ormuz ca fiind ilegal, Marea Britanie a respins ideea că ar putea
elibera petrolierul iranian în schimbul celui britanic sechestrat de IRGC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.