StiripesurseExterneIranul a sechestrat un petrolier străin

Iranul a sechestrat un petrolier străin

Publicat:

Un petrolier străin a fost sechestrat de Iran în Golful Oman pentru că transporta ilegal 2 milioane de litri de combustibil, a anunţat miercuri judecătorul şef din provincia iraniană Hormozgan, conform agenţiei de ştiri semioficiale Mehr, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“În timpul procesului continuu de monitorizare şi supraveghere a mişcărilor contrabandiştilor de combustibil în Golful Oman, ofiţerii au inspectat un petrolier străin din cauza lipsei documentelor legale privind încărcătura sa şi l-au sechestrat sub acuzaţia că transportă 2 milioane de litri de combustibil de contrabandă”, a declarat judecătorul şef din provincia Hormozgan, Mojtaba Ghahremani.

Citeşte şi: Copilul dispărut la Step-Soci a fost găsit mort în canalizare – Stiripesurse.md

Responsabilul din domeniul judiciar a adăugat că cei 17 membri ai echipajului au fost arestaţi şi că a fost deschis un dosar penal de parchetul din comitatul Jask. Nu există informaţii suplimentare privind numele petrolierului sau pavilionul sub care naviga, notează Reuters.

Iranul, care are unele dintre cele mai scăzute preţuri la combustibil din lume datorită subvenţiilor mari şi a devalorizării accentuate a monedei naţionale, încearcă să combată fenomenul contrabandei terestre în statele vecine şi pe mare în statele din Golful Persic, scrie agenţia de ştiri britanică.


“Acţiunile contrabandiştilor care, în coordonare cu străini, încearcă să jefuiască avuţia naţională nu vor rămâne ascunse de justiţie şi pedepsirea lor, dacă infracţiunile lor sunt dovedite, va fi fără clemenţă”, a mai afirmat Mojtaba Ghahremani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.