Iranul contrează dur Statele Unite – Preşedintele iranian Rouhani ameninţă cu retragerea din acordul nuclear

Publicat:

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a declarat vineri că ţara sa se va retrage din acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, dacă respectiva înţelegere nu este în interesul naţional, informează Reuters. 

Rouhani a reacţionat astfel la noua strategie a SUA în privinţa Iranului, anunţată la Washington de preşedintele Donald Trump. Acesta nu a confirmat că Iranul respectă acordul conform căruia beneficiază de ridicarea unor sancţiuni, în schimbul sistării programului de înarmare nucleară.


Trump a afirmat că poate retrage oricând Statele Unite din acord. Rouhani a susţinut că “niciun preşedinte nu poate revoca un acord internaţional” şi a insistat că “Iranul va continua să îşi onoreze angajamentele”.

Preşedintele american insistă asupra renegocierii acordului, idee respinsă atât de Uniunea Europeană, prin reprezentantul său pentru politică externă, Federica Mogherini, cât şi de Franţa, Germania, Regatul Unit şi Rusia. Rouhani a subliniat, la rândul său, că “acordul va rămâne intact şi nu i se va adăuga sau şterge niciun articol sau paragraf”.

Poziţia preşedintelui iranian a fost reluată şi de ambasadorul Iranului la ONU, Gholamali Khosroo, într-o scrisoare către secretarul general al organizaţiei, Antonio Guterres, citată de DPA. Diplomatul acuză SUA că “au încălcat atât spiritul, cât şi litera” acordului denumit oficial Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune, semnat în 2015 de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa) şi de Germania. Iranul “nu va fi primul care se va retrage din acord, dar dacă drepturile şi interesele sale nu sunt respectate, va înceta implementarea tuturor angajamentelor şi îşi va relua programul nuclear paşnic fără nicio restricţie”, a scris Khosroo.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.