StiripesurseSintezeIranul îşi respectă angajamentele asumate prin acordul nuclear încheiat în 2015...

Iranul îşi respectă angajamentele asumate prin acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri (AIEA)

Publicat:

Iranul continuă să îşi respecte angajamentele prevăzute de acordul din domeniul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, precizează Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) într-un raport trimestrial făcut public vineri, în contextul în care SUA îşi presează aliaţii să se retragă din această înţelegere, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

AIEA, care este agenţia a ONU, atestă în special că Iranul nu a îmbogăţit uraniu la niveluri interzise şi nici nu îşi face stocuri ilegale.

Citește și : Un înalt oficial european cere opoziţiei din Muntenegru să pună capăt boicotului parlamentar

Agenţia şi-a reiterat şi declaraţia sa obişnuită conform căreia a desfăşurat aşa-numite inspecţii complementare – care de obicei nu sunt anunţate din timp – la toate centrele din Iran pe care a vrut să le viziteze.

Evaluarea vine la o săptămână după ce secretarul de stat american Mike Pompeo a ameninţat Teheranul cu noi sancţiuni şi le-a cerut aliaţilor europeni ai Statelor Unite să urmeze exemplul Washingtonului şi să denunţe la rândul lor acest acord care limitează activităţile nucleare iraniene.


Citește și : China se opune unei intrări cu forţa a ‘pretinsului ajutor umanitar’ american în Venezuela

Preşedintele american Donald Trump a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul în luna mai a anului trecut, iar ulterior a reintrodus sancţiuni împotriva economiei şi industriei petroliere iraniene, care fuseseră ridicate prin înţelegerea din 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.