StiripesurseSintezeIranul susţine că a început să le plătească despăgubiri familiilor victimelor...

Iranul susţine că a început să le plătească despăgubiri familiilor victimelor avionului ucrainean doborât deasupra Teheranului în urmă cu doi ani

Publicat:

Iranul a început să le ofere despăgubiri unor familii ale victimelor accidentului unui avion de linie ucrainean doborât “din eroare” deasupra Teheranului în urmă cu doi ani, cu 176 de persoane la bord, a transmis vineri Ministerul iranian al Afacerilor Externe, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres.  

“Ministerul Transporturilor a efectuat transferurile (de bani) pentru unele dintre familii (ale victimelor), în conformitate cu reglementările în vigoare”, a informat ministerul într-un comunicat publicat cu ocazia împlinirii a doi ani de la această dramă.

Citește și : Amenzi usturătoare pentru italienii care nu respectă noile măsuri antiepidemice

Potrivit directorului adjunct al Aviaţiei Civile din Iran, Arash Khodaei, citat vineri de agenţia oficială de presă IRNA, “a fost transferată suma de 150.000 de dolari” unor familii, “iar acest proces a început şi în cazul altor familii”.

Indemnizaţia “nu le împiedică să îşi continue procesul în justiţie”, a precizat el.


La 8 ianuarie 2020, forţele armate iraniene au doborât un Boeing 737 care efectua zborul PS752 al companiei Ukraine International Airlines între Teheran şi Kiev, cauzând moartea a 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, printre care mulţi cu dublă cetăţenie.

Armata iraniană nu a recunoscut decât după trei zile că a doborât avionul “din greşeală”.

În 2020, Iranul a spus că vrea să plătească “150.000 de dolari sau echivalentul în euro” fiecăreia dintre familiile victimelor accidentului.

Anunţul a fost criticat dur, în special de către Kiev şi şeful diplomaţiei canadiene de atunci, François-Philippe Champagne.

Luni, în Canada, Curtea Superioară de la Ontario a anunţat că a acordat unui număr de şase reclamanţi 107 milioane de dolari canadieni (74 de milioane de euro) drept compensaţii, plus dobânzile.

Nu a fost oferit niciun detaliu despre modul în care Iranul va plăti aceşti bani, însă avocaţii familiilor au ameninţat a doua zi că vor începe confiscarea activelor iraniene în Canada sau în străinătate.

Citește și : ‘Oricare ar fi soluţia privind Ucraina, ea trebuie să nu ocolească Europa’

Autoritatea judiciară iraniană a anunţat în noiembrie anul trecut că s-a deschis la Teheran procesul a zece militari “de diferite grade” în cazul doborârii avionului.

În noaptea dramei, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă. Republica Islamică tocmai atacase o bază folosită de armata americană în Irak ca ripostă la eliminarea, cu cinci zile în urmă, într-un atac american la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, artizanul strategiei regionale a Iranului, iar Teheranul se aştepta la o reacţie din partea Washingtonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.