StiripesurseExterneIslanda declară colapsul unui curent major din Atlantic drept 'amenințare existențială'....

Islanda declară colapsul unui curent major din Atlantic drept ‘amenințare existențială’. Există riscul unei noi ere glaciare în Europa

Publicat:

Islanda a desemnat potenţialul colaps al unui important curent oceanic drept o amenințare la adresa securității naționale și a existenței țării, a declarat ministrul islandez al Climei, Johann Pall Johannsson.

Este vorba despre Circulația Meridională Atlantică (AMOC), sistemul de curenți care transportă apa caldă de la tropice spre nord, menținând iernile din Europa relativ blânde, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Însă topirea accelerată a gheții arctice și a calotei din Groenlanda ar putea perturba acest echilibru. O prăbușire a AMOC ar putea declanșa o nouă eră glaciară modernă, cu ierni mult mai reci și cantități uriașe de zăpadă în nordul Europei.

„Este o amenințare directă la adresa rezilienței și securității noastre naționale”, a spus Johannsson, pentru Reuters. „Este pentru prima dată când un fenomen climatic specific este adus oficial în fața Consiliului Național de Securitate ca potențială amenințare existențială.”


Guvernul islandez, în alertă

Toate ministerele islandeze vor colabora pentru a elabora planuri de reacție și politici de prevenție. Autoritățile evaluează impactul potențial asupra securității energetice, alimentare, infrastructurii și transporturilor internaționale.

„Gheața marină ar putea afecta transportul maritim, iar fenomenele meteo extreme ar pune în pericol agricultura și pescuitul – domenii vitale pentru economia noastră”, a avertizat Johannsson. „Nu ne putem permite să așteptăm rezultate definitive ale cercetărilor înainte de a acționa.”

Cercetătorii avertizează că prăbușirea curentului Atlantic ar avea efecte în lanț la nivel global – modificând regimul ploilor din Africa, India și America de Sud, dar și accelerând încălzirea Antarcticii.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Mai multe state nordice, inclusiv Norvegia și Irlanda, finanțează studii privind riscurile colapsului AMOC. Marea Britanie a anunțat că a alocat peste 81 de milioane de lire sterline pentru cercetarea momentului în care sistemele climatice ale Pământului ar putea atinge un punct de „fără întoarcere”.

„Știința evoluează rapid și timpul se scurge – punctul de cotitură ar putea fi mult mai aproape decât credem”, a avertizat climatologul Stefan Rahmstorf, de la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Renato Usatîi: Vasile Tofan are posibilitatea să demonstreze că va fi prim-ministrul R.Moldova, nu prim-ministrul PAS

Vasile Tofan poate demonstra că nu vine doar să ocupe funcția de prim-ministru, ci să schimbe modul în care este guvernată Republica Moldova. Astăzi...

Cinci candidați au intrat oficial în cursa pentru șefia TRM

Cinci candidați au intrat oficial în cursa pentru șefia „Teleradio-Moldova”, după expirarea termenului-limită de depunere a dosarelor fixat pentru data de 10 iulie, la...

Parlamentul nu intră în vacanță? Anunț despre activitatea deputaților din luna august

Se pare că deputații vor avea vacanță prescurtată în august. Igor Grosu afirmă că Parlamentul se va reuni mai devreme decât în septembrie, pentru...

Planul prin care Europa încearcă deblocarea crizei din Strâmtoarea Ormuz

Europa analizează o serie de propuneri care ar putea permite introducerea unor taxe pentru servicii de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.